Dennis Șerban a descris situația critică în Spania: "Nu mai au loc să pună cadavrele, e ca în filmele cu Apocalipsa!"
05.04.2020, 18:26Dennis Șerban, fost fotbalist la Steaua și Dinamo, se află în izolare în Spania, țara care a luat locul Italiei și a devenit cel mai afectat stat de COVID-19 din Europa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul jucător român a explicat care este situația în țara unde s-au înregistrat deja peste 130.000 de cazuri de coronavirus și 12.418 decese.
"Da, e foarte grav ce se petrece. E un dezastru. Uite şi acum, când vorbesc cu tine, mă uit pe geam, e pustiu, e ca în filmele alea în care vine apocalipsa, nu e nicio diferenţă. Trec doar maşini de poliţie şi ambulanţele. În farmacii nu mai sunt, dar poţi comanda online. Fii-mea a comandat zilele trecute, nu mi s-au părut scumpe, am plătit vreo 18 euro parcă, pe vreo 20 de măşti", a explicat Dennis Șerban.
"Problema lor e alta acum. Nu mai au locuri suficiente pentru depozitarea cadavrelor. Au făcut loc pe un stadion din Madrid, iar Palatul Patinoarului l-au transformat în morgă", a mai adăugat românul pentru Gazetă.
Nici Gică Craioveanu nu se aștepta ca virusul să ia o asemenea amploare
Gică Craioveanu se află în ”iadul” din Spania în timpul acestei pandemii de COVID-19. Fostul internațional a descris la Digi Sport cum este situația în acest moment acolo.
”E destul de rău. Totul este aiurea. Totul este invers. Mă culc la 7 dimineața, mă scol la 3. Timpul trece greu. E totul greu. S-o vedea luminița de la capăt, dar, lumea încă doarme pe hol la spitale. Eu sunt și optimist și sper ca în două săptămâni să treacă.
Dar sunt foarte multe cazuri, se apropie de 100.000 de cazuri. Eu cred că se va termina săptămâna cealaltă, sunt optimist. Eu am încredere în oameni și în sistemul sanitar, chiar dacă președintele a reacționat foarte târziu”, a spus Gică Craioveanu la Fotbal European de la Digi Sport.
Etichete: spania , serban , denis serban , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...