Foto De ziua ei, a primit un cadou în valoare de aproape 200.000 de euro de la fostul iubit
articol scris de Digi Sport05.10.2022, 08:46
Floyd Mayweather (45 de ani) i-a făcut o mare surpriză fostei sale iubite, influencer-ul Gallienne Nabila, în ziua în care aceasta a împlinit 25 de ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tânăra și-a sărbătorit ziua de naștere în Malibu, California, iar Mayweather i-a făcut cadou un Maybach nou-nouț, în valoare de 160.000 de lire sterline (aproximativ 185.000 de euro). Vizibil încântată când a văzut bolidul de lux, Gallienne Nabila a transmis un mesaj și pe rețelele sociale: ”Dacă ar fi să aleg o singură mașină din lume, aceasta ar fi”.
Galerie Foto
Floyd Mayweather i-a făcut cadou fostei sale partenere, Gallienne Nabila, o mașină de aproape 200.000 de euro
Gallienne Nabila, care are peste 1,1 milioane de urmăritori pe Instagram, și Floyd Mayweather au avut o relație în 2019, informează The Sun, însă, la scurt timp, cei doi au hotărât să meargă pe drumuri separate.
Cu toate acestea, în timp ce oficial era împreună cu Anna Monroe, Floyd Mayweather a fost surprins îmbrățișând-o pe Gallienne Nabila, ceea ce a dus la finalul relației cu Monroe, chiar dacă pugilistul a încercat să o ”îmbuneze” cu cinci milioane de dolari cadou.
Banii nu sunt o problemă pentru cel poreclit ”Money”. În urmă cu ceva mai mult de o săptămână, Floyd Mayweather l-a învins la Tokyo pe Mikuru Asakura (30 de ani) într-un meci de box demonstrativ, după care a încasat nu mai puțin de 20 de milioane de dolari pentru cele nouă minute petrecute în ring.
Întrebat despre viitorul său, Mayweather a transmis că va continua cu meciurile demonstrative, însă nu ia în calcul să urce în ring cu un luptător de calibru.
”A fost încă un blockbuster. Boxul este precum respiratul pentru mine. M-am retras pentru un motiv. Sunt aici să mă distrez. Nu mă voi pedepsi cu un meci după care abia mai pot merge sau vorbi. Oamenii vor plăti întotdeauna să vadă puțin din Floyd Mayweather.
De ce aș intra în ring cu un luptător de top când pot câștiga aceeași bani pentru trei runde cu un oarecare. Mă bucur că Asakura a avut câteva lovituri bune, iar publicul a fost încântat. Despre asta este vorba”, a transmis Floyd Mayweather.
Etichete: floyd mayweather , maybach , gallienne nabila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...