Dan Petrescu, fostul arbitru internaţional, a murit
20.07.2020, 13:46Dan Petrescu, fost arbitru, preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a decedat la vârsta de 75 de ani, informează, luni, FRF pe site-ul său oficial.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
"Federaţia Română de Fotbal regretă dispariţia lui Dan Petrescu, fost mare arbitru român şi fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Dan Petrescu a decedat la vârsta de 75 de ani. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei îndurerate", se arată pe site-ul citat, preluat de Agerpres.
Dan Petrescu "Fibra" a murit din cauza unei tumori la cap, neoperabilă
În cariera sa, Dan Petrescu, poreclit "Fibra" a bifat 12 sezoane ca arbitru pe prima scenă a fotbalului românesc, adunând aproape 180 de partide în Divizia A, dar şi peste 40 de meciuri internaţionale.
După terminarea carierei de arbitru, Dan Petrescu a ocupat funcţia de preşedinte CCA între 1994 şi 2001, de vicepreşedinte FRF, fiind pentru doi ani şi membru în Comisia UEFA de Arbitri.
Corpul neînsuflețit va fi depus la Capela Cimitirului Izvorul Nou – Dristor. Înmormântarea va avea loc miercuri. Cauza decesului a reprezentat-o o tumoare la creier, care s-a agravat în ultimele două luni.
"Pe 19 mai am vorbit la telefon şi era bine, nu mi-am dat seama să fie vreo problemă. De fiecare dată îl sunam de ziua lui să-i spun la mulţi ani. Regret foarte mult dispariţia lui. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a comentat Constantin Zotta, fost arbitru internaţional şi conducător al Rapidului.
Dan Petrescu va fi depus la Capela Cimitirului Izvorul Nou – Dristor. Înmormântarea va avea loc miercuri. Cauza decesului a fost tumoarea la creier.
Etichete: dan petrescu , dan petrescu fibra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere...