”Cum e viața de nevastă de fotbalist?”. A răspuns fără să stea pe gânduri
articol scris de Digi Sport28.11.2023, 21:21
Irina Deaconescu i-a răspuns unui internaut în momentul în care a fost întrebată cum este viața de soție de fotbalist.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Irina Deaconescu este partenera lui Cristi Manea de la CFR Cluj, iar cei doi au devenit părinți pentru a doua oară la începutul anului 2022.
Irina Deaconescu nu a stat prea mult pe gânduri: ”Vi se pare spectaculoasă viața asta”
Irina Deaconescu a explicat ce înseamnă, de fapt, viața unei soții de fotbalist.
”Probabil vi se pare foarte spectaculoasă viața asta de nevastă de fotbalist, pentru că ați văzut la Georgina Rodriguez (n.r. partenera lui Cristiano Ronaldo). Nu știu de ce este atât de des întâlnită întrebarea asta. Probabil vi se pare foarte spectaculoasă viața asta de nevastă de fotbalist, pentru că ați văzut la Georgina și nu mai știu la cine.
Realitatea este că nu-l ai pe bărbatul tău lângă tine 90% din timp, deci nu știu ce este așa spectaculos. Într-adevăr ai anumite beneficii. Ai o viață frumoasă, câștigă bine, dar de cele mai multe ori, femeile care sunt cu fotbaliști sunt judecate că sunt pe interes, că stau acasă și nu fac nimic. Realitatea este, de fapt, că femeia aia care este căsătorită cu un fotbalist stă singură acasă, nu e neapărat cazul meu.
Eu vorbesc acum în general. Are grijă de copii, are grijă de casă... Asta e o muncă foarte, foarte complicată, care implică foarte mult stres. Da, poate este partea asta financiară care te ajută să nu ai grijă zilei de mâine. Știți foarte bine că această carieră nu este foarte lungă.
”Nu e ceva la care să aspiri”
Galerie Foto
Și dacă nu apuci să pui bani deoparte, să faci un business, fiind o viață profesională foarte scurtă o să stai cu stresul că ce se întâmplă după ce el se lasă de fotbal. Mi se pare că ura asta este gratuită pe nevestele de fotbaliști.
Și cu siguranță că soțul este expus și mai multe doamne sau domnișoare devin interesate de el. Este și acest stres. Sunt foarte multe puncte mișto, dar eu nu l-am ales pe Cristi că este fotbalist. E greu pentru mine să gestionez timpul pe care l-am putea avea împreună și nu-l avem.
Sunt foarte multe chestii. Vine la pachet cu foarte multe frustrări profesionale, accidentări. De exemplu, Cristi este acum accidentat și trebuie să fiu lângă el, trebuie să-i ridic moralul. Nu e ceva la care să aspiri, adică să aspiri să fii nevastă de fotbalist.
”Eu nu sunt Georgina Rodriguez și Cristi nu e Cristiano Ronaldo”
De asemenea, să nu uităm că eu nu sunt Georgina Rodriguez și Cristi Manea nu e Cristiano Ronaldo. Nu cred că a ajuns niciun român la nivelul ăla ca să aibă stilul ăla de viață pe care îl vedeți la fotbaliștii mari și toate nevestele de fotbaliști. Mie nu-mi place că femeile sunt reduse la statutul de neveste și atât.
În România, cel puțin, eu de când sunt cu Cristi am văzut în articole numai 'soția lui Cristian Manea', 'nevasta lui Cristian Manea', ceea ce pentru mine nu este OK. De ce mă reduci doar la asta? Și în general se întâmplă asta.
De fiecare dată când am mers într-o vacanță sau am făcut orice lucru plătit de mine, evident, comentariile erau că 'prostul stă și își rupe picioarele și tu mergi și îți bați joc'”, a spus Irina Deaconescu, pe rețelele sociale.
Etichete: cristi manea , irina deaconescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...