Cum arată și cu ce se ocupă Raluca Zenga, la trei ani de la divorț
articol scris de Digi Sport19.04.2023, 17:26
Raluca (41 de ani) și Walter Zenga (62 de ani), fost mare fotbalist și actual antrenor, au divorțat în 2020, după o căsnicie de 15 ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După despărțire, Raluca Zenga a rămas cu reședința la Dubai, dar a decis să-și schimbe viața și să călătorească în toate colțurile lumii, de unde publică pe rețelele sociale fotografii în care apare în cadre spectaculoase. O parte dintre ele, în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Raluca Zenga călătorește în toate colțurile lumii
Fosta soție a lui Water Zenga și-a creat și un canal dedicat călătoriilor pe Instagram, denumit ”Raluca Zenga Travels”, care este urmărit acum de peste 44.000 de oameni.
În ultima perioadă, Raluca Zenga a publicat momente din călătoriile din Indonezia, Kyrgyzstan, Butan sau Laos.
Walter Zenga, în schimb, este liber de contract din august 2020. Ultima dată a antrenat-o pe Cagliari, în Serie A, iar în toamna anului trecut a purtat negocieri pentru o revenire în România, la U Craiova 1948, dar nu a ajuns la un acord cu cei din conducerea clubului.
Ce spunea Walter Zenga după ce a decis să divorțeze de Raluca
Walter Zenga anunța, în urmă cu trei ani, că el și Raluca au decis să se separe și spunea despre fosta sa parteneră că a ajuns de ”nerecunoscut”.
”Nu mi-aș fi dorit ca eu și soția mea să ajungem în acest punct, însă viața este plină de surprize! Voi confirma acum, aici, pentru a nu lasă loc de alte interpretări. Eu și soția mea, Raluca, nu mai formăm un cuplu de ceva timp.
Din păcate, relațiile dintre noi s-au răcit, atât din cauza distanței dintre noi, creată de meseria mea de antrenor, dar și pentru că nu o mai recunosc deloc pe femeia cu care am fost căsătorit peste 14 ani. Soția mea este schimbată radical!
A decis să o ia pe un alt drum pe care va merge singură de acum încolo. Libertatea pe care i-am oferit-o mereu s-a întors cumva împotriva nostră…”, declara Walter Zenga, în 2020.
Etichete: raluca zenga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...