Galerie Foto Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Wesley Lopes, fostul fotbalist de la FC Vaslui
articol scris de Digi Sport30.05.2022, 11:06
Wesley Lopes (41 de ani) se află în România și a urmărit din tribune meciul U Cluj - Dinamo 1-1, la finalul căruia fosta sa adversară din perioada în care juca la FC Vaslui și Poli Iași a retrogradat în premieră.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Brazilianul s-a retras din cariera de fotbalist în 2016, dar continua să joace cu prietenii, însă recunoaște că a acumulat kilograme în plus.
Galerie Foto
Wesley Lopes s-a lăsat de fotbal și e agent de jucători
”Nu am mai fost în România de trei-patru ani. Joc fotbal în Brazilia, cu familia, și vreau să fac o formație acolo. Sunt gras puțin”, a recunoscut Wesley Lopes, înainte de Dinamo - U Cluj.
După ce și-a ”agățat ghetele în cui”, Wesley vrea să rămână aproape de fotbal, astfel că a devenit agent.
Prezent în România, Wesley Lopes nu vrea să rateze ocazia de a se întâlni cu Adrian Porumboiu, fostul său patron de la FC Vaslui, și Gigi Becali, cel care l-a dorit în repetate rânduri la FCSB.
”Mă duc (n.r. la palatul lui Gigi Becali), trebuie să vorbim, mâncăm mici și bem bere. Cu Porumboiu la fel. În România am avut cel mai bun nivel, am jucat cel mai bine”, a declarat Wesley Lopes.
Al doilea cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1
Wesley a deținut timp de câțiva ani titlul de cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, cu 64 de goluri marcate în 121 de meciuri. Brazilianul a deținut recordul până în 2020, când compatriotul Eric de Oliveira l-a depășit.
Eric, care s-a retras anul trecut, are 72 de reușite în principala competiție internă.
Etichete: wesley lopes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...