Cristiano Ronaldo, subiect de scandal în India. ”Nu putem ridica statuia unui străin!”
articol scris de Digi Sport31.12.2021, 16:07
O statuie a lui Cristiano Ronaldo (36 de ani), starul lui Manchester United, dezvelită în statul Goa, sud-vestul Indiei, a provocat un scandal în rândul locuitorilor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ce s-a întâmplat de fapt? Unii dintre oamenii din zonă au acuzat autorităţile locale că onorează o vedetă dintr-o ţară care a colonizat regiunea lor.
Manifestanţi care purtau steaguri negre s-au adunat la faţa locului imediat după inaugurarea statuii în această săptămână, în oraşul Calangute.
Cristiano Ronaldo, subiect de scandal în India. ”Toți băieții și toate fetele vor fi inspirați de Ronaldo”
Portugalia nu a acordat independenţa regiunii decât în 1961, după o invazie a armatei indiene şi un război de două zile. Fostul fotbalist indian Micky Fernandes, originar din statul Goa, a calificat drept "jignitoare" această alegere şi a deplâns faptul că ea aminteşte de "urmele" jugului portughez.
"Ronaldo este cel mai bun jucător din lume, însă ar trebui să avem o statuie a unui jucător din Goa", a spus Fernandes, potrivit zeenews.india.com.
Michael Lobo, ministru regional şi membru al Bharatiya Janata Party (BJP), aflat la putere, a justificat această alegere, subliniind dorinţa de a împinge tinerii spre excelenţă, nu doar în India ci şi la nivel internaţional.
"Toţi băieţii şi toate fetele care vor să devină fotbalişti profesionişti vor fi inspiraţi de oameni precum Cristiano Ronaldo. Dacă îţi urmezi visele cu pasiune, atunci îţi vei putea atinge obiectivul. Este ceea ce noi am scris pe placa (statuii - n. r.)", a declarat Lobo.
Urmele dominaţiei portugheze sunt foarte vizibile în regiune, în arhitectura locală, numărul important de biserici şi faptul că mulţi locuitori au nume de origine lusitană.
Spre deosebire de restul Indiei, numeroşi locuitori ai acestui stat preferă fotbalul crichetului, iar mulţi sunt suporterii Portugaliei în competiţiile internaţionale cum este Cupa Mondială.
"Şi eu ţin cu Portugalia, dar nu putem ridica statuia unui străin când avem propriii noştri jucători", a mai spus Fernandes.
Etichete: cristiano ronaldo , statuie cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...