Conor McGregor, ironic la adresa lui Lionel Messi: ”În două luni, am strâns deja salariul lui pe un an!”
articol scris de Digi Sport31.08.2021, 22:05
Conor McGregor a ieșit din nou în evidență cu o postare distribuită pe rețelele de socializare în care a glumit pe seama salariului încasat de Lionel Messi la PSG.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
McGregor s-a fotografiat în tricoul celor de la Paris Saint Germain și a lăudat campania de transferuri desfășurată de clubul din capitala Franței.
Conor McGregor, ironic la adresa lui Lionel Messi: ”În două luni, am strâns deja salariul lui pe un an!”
Irlandezul a avut un mesaj de susținere pentru Sergio Ramos. McGregor a declarat că va fi dificil să fie din nou cel mai bine plătit sportiv al lumii având în vedere salariul primit de Lionel Messi. Imediat după, Conor a transmis că a glumit și că, de fapt, în doar două luni, a strâns salariul pe care îl va primi argentinianul într-un an.
”Sunt în Beverly Hills și îl susțin pe fratele meu Sergio Ramos la Paris Saint Germain. Este nebunesc cum această echipă a adus toți acești jucători incredibili și atât de repede. Messi câștigă 75 de milioane de dolari, în afara bonusurilor. Va fi greu de bătut anul acesta în Forbes fără să îmi mai programez o luptă.
Dar nu mă excludeți încă. Suntem doar de două luni în noul an fiscal Forbes și am deja salariul său pe un an în cont”, a scris Conor McGregor pe rețelele de socializare.
Irlandezul a lansat și o săgeată la adresa lui Roger Federer. În aceeași postare, McGregor a scris ”Dublu cât Federer”.
Conor McGregor, cel mai bine plătit sportiv în 2020
McGregor, în vârstă de 33 ani a fost cel mai bine plătit sportiv din 2020. Irlandezul a disputat o singură luptă în cursul anului trecut, obţinând 22 de milioane dolari graţie victoriei obţinute în faţa americanului Donald Cerrone.
Restul de 158 milioane dolari provin, aşadar, din activităţile sale comerciale, în special din vânzarea acţiunilor deţinute la o marcă de whisky.
Potrivit Forbes, luptătorul irlandez a fost unul dintre cei patru sportivi care au câştigat peste 100 milioane dolari în 2020.
Fotbalistul argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) ocupă locul secund pe această listă, cu 130 milioane dolari, urmat de o altă vedetă a sportului cu balonul rotund, portughezul Cristiano Ronaldo (Juventus Torino), cu 120 milioane dolari.
Americanul Dak Prescott, quarterback-ul echipei de fotbal american Dallas Cowboys, completează cvartetul fruntaş, cu venituri de 107,5 milioane dolari, devansându-l pe starul baschetului profesionist nord-american LeBron James (Los Angeles Lakers), care a adunat 96,5 milioane dolari în 2020.
Pe lista dată publicităţii de Forbes mai figurează fotbalistul brazilian Neymar, atacantul lui PSG (95 milioane dolari) şi tenismanul elveţian Roger Federer, care, chiar dacă nu a disputat decât un singur turneu în 2020, se află totuşi în topul 10 al câştigurilor, cu 90 milioane dolari.
Etichete: psg , paris saint germain , lionel messi , ramos , conor mcgregor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...