Cesc Fabregas sare și el în apărarea lui Leo Messi, după ce boxerul Canelo Alvarez l-a amenințat pe argentinian
articol scris de Digi Sport29.11.2022, 07:47
Cesc Fabregas (35 de ani) se implică și el în scandalul dintre Leo Messi și Canelo Alvarez.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Boxerul l-a acuzat pe starul Argentinei de lipsă de respect, asta după ce au apărut imagini în spațiul media cu atacantul când călca în picioare tricoul Mexicului, după succesul sud-americanilor, 2-0, de la Cupa Mondială.
Cesc Fabregas, mesaj pentru Canelo Alvarez, pugilistul care l-a amenințat pe Messi
După ce Sergio Aguero a sărit în apărarea fostului său coleg, acum a venit rândul lui Fabregas să facă același lucru.
Mijlocașul care a făcut carieră la Arsenal, Barcelona sau Chelsea i-a răspuns lui Canelo Alvarez, cel care l-a amenințat public pe Leo Messi.
"Nici nu cunoști persoana, nici nu înțelegi cum funcționează lucrurile într-un vestiar sau ce se întâmplă după un meci. Toate tricourile, fie ale echipei tale sau ale adversarilor, sunt puse pe podea pentru a fi duse la spălat. Cu atât mai mult când sărbătorești o victorie importantă", a scrie Fabregas, pe Twitter.
Sergio Aguero a avut și el un mesaj acid pentru multiplul campion la box, Alvarez.
”Domnule Canelo, nu caut scuze sau să creez probleme, cu siguranță n-ai habar despre fotbal și nu știi ce se întâmplă într-un vestiar.
Tricourile sunt mereu pe jos la finalul meciurilor pentru că sunt pline de transpirație. Apoi, dacă te uiți bine, o să vezi că face (n.r. Lionel Messi) mișcarea cu piciorul pentru a-și scoate gheata și lovește tricoul neintenționat”, a scris sergio Aguero.
Canelo Alvarez, enervat la culme de Lionel Messi
Concret, Messi a făcut schimb de tricouri cu un adversar, iar echipamentul stătea pe jos în momentul filmării.
La un moment dat, Messi pare să îl lovească cu piciorul în timp ce se descalță, lucru care l-a deranjat enorm pe campionul mondial WBA, WBC, WBO și IBF.
"Așa cum respect eu Argentina, trebuie să respecți tu Mexicul. Nu vorbesc despre toată țara, vorbesc despre Messi și lucrul pe care l-a făcut. Să nu dea Dumnezeu să te găsesc!", a scris Alvarez pe contul oficial de Twitter.
Grupa C, Cupa Mondială 2022:
- Argentina
- Arabia Saudită
- Mexic
- Polonia
Programul meciurilor Grupei C:
22 noiembrie
- Argentina - Arabia Saudită 1-2
- Mexic - Polonia 0-0
26 noiembrie
30 noiembrie
- Polonia - Argentina, ora 21:00
- Arabia Saudită - Mexic, ora 21:00
Clasamentul Grupei C:
Etichete: leo messi , argentina , cesc fabregas , mexic , canelo alvarez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...