Ce surpriză! Decizia luată de Lindsey Vonn, după o pauză de 5 ani
articol scris de Digi Sport13.10.2024, 13:12
Lindsey Vonn (39 de ani) este una dintre cele mai cunoscute schioare din istorie.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Fosta sportivă s-a retras din activitate în anul 2019 și, ulterior, a devenit foarte populară pe rețelele sociale.
Lindsey Vonn vrea să revină în lumea schiului
Galerie Foto
Lindsey Vonn are în palmares un titlu şi două medalii de bronz la Jocurile Olimpice, plus opt medalii (două de aur, trei de argint şi trei de bronz) la Campionatele Mondiale.
Surprinzător, fosta sportivă, care s-a retras în urmă cu 5 ani din lumea schiului, dorește să revină în circuitul profesionist, potrivit informațiilor furnizate de jurnaliștii germani de la Bild.
Lindsey Vonn dorește să concureze la cursele de la Cupa Mondială din statul american Colorado, probe care se vor desfășura în luna decembrie. Fosta sportivă a fost văzută, recent, cum se antrena pe ghețarul Rettenbach din Solden, din Austria, locație unde se desfășoară primele curse ale Cupei Mondiale.
Lindsey Vonn, cea mai în vârstă sportivă care a cucerit o medalie olimpică la schi alpin
De când s-a retras, Lindsey Vonn a devenit foarte populară pe Instagram. Fosta sportivă are peste 2,2 milioane de urmăritori pe contul său oficial.
În 2018, Lindsey Vonn a devenit cea mai în vârstă sportivă care a cucerit o medalie olimpică în proba de schi alpin la Jocurile Olimpice de Iarnă, după ce a cucerit bronzul.
- 33 de ani, 4 luni și 3 zile era vârsta exactă a lui Lindsey Vonn în momentul câștigării medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018.
- 82 de curse a câștigat Lindsey Vonn la Campionatele Mondiale la care a participat, în întreaga carieră.
Etichete: lindsey vonn , schi alpin , schi lindsey vonn , revenire lindsey vonn
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...