Ce a spus Andreea Răducan despre Svetlana Khorkina, una dintre susținătoarele înfocate ale lui Vladimir Putin
articol scris de Digi Sport28.04.2022, 12:59
Andreea Răducan (38 ani), gimnasta română medaliată cu aur și argint la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, a vorbit, printre altele și despre fosta ei colegă de generație, Svetlana Khorkina (43 de ani), una dintre susținătoarele înfocate ale lui Vladimir Putin.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ce a spus Andreea Răducan despre Svetlana Khorkina, una dintre susținătoarele înfocate ale lui Vladimir Putin
Fosta mare campioană a României a dezvăluit că rusoaica a avut mereu un ”aer superior” și o atitudine arogantă.
”Primul contact pe care l-am avut cu ea a fost în 1999, la Campionatul Mondial de la Tianjin. A fost prima competiție la care am concurat împreună. Până atunci o văzusem doar la televizor, ea fiind mai mare decât mine și ca vârstă și ca performanță.
Nu am comunicat prea mult cu ea în perioada competițiilor, ci strictul necesar. Dar am avut posibilitatea să ne cunoaștem mult mai bine după încheierea carierei competiționale.
Am făcut o vizită și în Rusia, ne-am întâlnit cu campionii acolo și întradevăr, așa era, așa se impunea (n.r. - atitudine arogantă).
Niciodată nu schița niciun zâmbet”, a spus Andreea Răducan la Pro Arena.
Galerie Foto
Decizia luată de FIG în privința rușilor. Khorkina, o susținătoare înfocată a lui Putin, a reacționat imediat
Khorkina a reacționat, după decizia luată de Federația Internațională de Gimnastică (FIG), ca urmare a războiului declanșat de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina. FIG a anulat toate evenimentele programate în Rusia şi Belarus, adăugând că nu va organiza alte competiţii în cele două ţări până la noi ordine.
"Din păcate, Federația Internațională de Gimnastică nu a putut să se abțină și a scris, pe site-ul oficial, următoarele:
'Sportivii și oficialii din Rusia și Belarus, inclusiv arbitrii, nu vor mai avea dreptul se a lua parte la competiţii organizate de FIG sau licenţiate de FIG, până la noi ordine'.
Ei, bine, ce pot spune? Decizia luată nu este în niciun caz în favoarea popularizării, prosperității și dezvoltării gimnasticii în lumea întreagă.", a scris Khorkina, pe Instagram.
Andreea Răducan a fost inclusă în International Hall of Fame
Andreea Răducan a fost inclusă în galeria internaţională a gloriilor acestui sport, International Gymnastics Hall of Fame, după cum a confirmat fosta mare gimnasta a Romaniei pe pagina personala de Facebook, în martie 2018.
Andreea Răducan a cucerit aurul cu echipa Romaniei la Campionatele Mondiale de la Tianjin (1999) si Gent (2001), editii la care a obţinut de doua ori aurul la sol (1999 si 2001) şi bârnă (2001), argint la bârnă (1999) şi bronz la individual compus şi sărituri (2001).
A fost deposedată de titlul olimpic la individual compus în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, după ce a fost depistată pozitivă la pseudoefedrină, în urma unor pastile date de medicul lotului pentru răceală. Răducan a rămas cu medalia de aur cucerită cu echipa si argintul la sarituri.
La vârsta de 33 de ani, Andreea Răducan a fost aleasă în 2017 preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, funcție din care a demisionat în decembrie 2019.
Răducan este al unsprezecelea reprezentant al României inclus în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci (1993), Bela Karolyi (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009), Lavinia Milosovici (2011), Gina Gogean (2013), Aurelia Dobre (2016).
Etichete: vladimir putin , andreea raducan , svetlana khorkina , razboi rusia ucraina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...