Ce a făcut în ziua în care fostul ei soț a fost reținut de DNA: ”Zici că sunt într-un film cu proști”. Mesaj pentru autorități
articol scris de Digi Sport25.10.2024, 16:56
Bogdan Vasiliu (46 de ani), fostul președinte al lui CS Rapid, a fost reținut de procurorii DNA, vineri, 25 octombrie 2024, după ce joi aceștia au descins la sediul clubului din Giulești.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Reținerea sa, sub acuzațiile de luare de mită și abuz în serviciu, va fi pentru 24 de ore, dar mâine, sâmbătă, se va prezenta în fața judecătorilor de la Tribunalul București, care vor decide dacă vor dispune sau nu arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
- Concret, lui Vasiliu i se impută faptul că ar fi cerut suma de 200.000 de euro pentru a facilita închirierea cantinei clubului din Giulești.
Alina Petre, în ziua în care Bogdan Vasiliu a fost reținut de DNA: ”Sunt trează de la 5 dimineața, m-am fardat, m-am îmbrăcat, poate mă vizitează și pe mine”
Galerie Foto
Alina Petre, fosta soție a lui Bogdan Vasiliu, a aflat de situația în care se află fostul oficial de la CS Rapid și a transmis, mai în glumă, mai în serios, că se așteaptă să fie chemată la rândul său la DNA, cel mai probabil în calitate de martor.
În cazul în care acest lucru se va întâmpla, Alina Petre a transmis că va face o cerere oficială către autorități, pentru a evita orice implicare a fiicei sale.
”Sunt trează de la 5 dimineața, astept DNA-ul la mine acasă. Mi-am făcut duș, m-am fardat, m-am îmbrăcat și am stat să aștept că poate mă vizitează și pe mine cei de la DNA. Zici că sunt într-un film cu proști, pe cuvântul meu. Eu îi aștept, nu am nicio problemă doar că mai am și eu treburi.
Nu pot să fiu la dispoziția oricui, oricând, deși la dispoziția autorităților trebuie să fim la orice oră. E foarte frustrant, că am înțeles că te iau oamenii ăștia din pat.
Este stresant pentru fetița mea, nu înțelege ce se întâmplă, eu am domiciliul la fetița mea acasă, chiar aș vrea să mai fac o scrisoare către DNA prin intermediul avocatului meu să le explice că nu stau acolo și nu vreau să-mi traumatizeze copilul în cazul în care vor să facă o vizită, adică să aibă grijă pentru că asta se va lăsa cu urmări foarte grave pentru că eu nu vreau să-mi fie copilul afectat de această situație”, a spus Alina Petre, potrivit spynews.ro.
Bogdan Vasiliu, reținut de DNA! Ar fi cerut mită 200.000 de euro
”În luna iulie 2024, inculpatul Vasiliu Bogdan, în calitate de director general al C.S. Rapid, ar fi pretins de la G.M.M., om de afaceri, suma de 200.000 de euro pentru a facilita atribuirea unor contracte de închiriere a cantinei și restaurantului aparținând C.S. RAPID și de servire a mesei sportivilor clubului.
Din suma totală solicitată, Vasiliu Bogdan ar fi primit suma de 30.000 de euro în conturile personale și 348.103 lei, echivalentul a aproximativ 70.000 de euro, prin conturile societății controlate de el.
Diferența de 100.000 de euro urma să fie primită pe parcursul derulării contractelor de servire masă, respectiv câte 10.000 de euro lunar, până la achitarea acestei sume.
De asemenea, inculpatul Vasiliu Bogdan ar fi urmat să primească un procent de 33% din profitul ce va fi obținut de societatea care urma să deruleze contractul cu C.S. Rapid, precum și plata unor 'salarii' pentru inculpatul Radu Marian-Florin și o altă persoană apropiată de inculpatul Vasiliu Bogdan, în cuantum de 7.000 lei, respectiv 3.500 lei lunar, pentru aceeași perioadă”, se arată în comunicatul DNA.
”În același timp, în baza unei înțelegeri anterioare avute cu inculpatul Vasiliu Bogdan și cu omul de afaceri câștigător al licitației, inculpatul Radu Marian-Florin i-ar fi ajutat pe aceștia să deconteze sume de bani de la C.S. Rapid prin întocmirea unor situații lunare fictive (pontaje) care să ateste că firma ar fi servit sportivilor C.S. Rapid un număr mult mai mare de porții decât cel real.
De asemenea, inculpatul Radu Marian-Florin ar fi acceptat să primească sume de bani ce fuseseră pretinse de Vasiliu Bogdan în schimbul atribuirii contractelor de închiriere cantină și restaurant aparținând CS Rapid și de furnizare masă pentru sportivii clubului.
La rândul său, inculpatul G.M.M. ar fi întocmit și semnat înscrisuri nereale care au fost folosite în cadrul CS RAPID în scopul de a atesta că ar fi fost organizate licitațiile pentru atribuirea către societatea sa a contractelor de închiriere cantină și restaurant aparținând CS RAPID și de furnizare masă sportivilor CS Rapid.
După atribuirea contractelor, în baza înțelegerii avute cu Bogdan Vasiliu și Radu Marian Florin, inculpatul G.M.M, a întocmit și semnat situații și facturi fiscale cu privire la servicii de servire masă supraevaluate”, mai susțin cei de la DNA.
Etichete: dna , cs rapid , bogdan vasiliu , alina petre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...