Exclusiv Câștigător al Cupei României, acum e ”delivery boy” în SUA și face peste 5.000 de dolari lunar: "Aici depinzi doar de tine!"
articol scris de Alex Stanila03.05.2020, 23:35
Răzvan Petrariu a surprins în vara anului trecut, când a decis să părăsească fotbalul din Liga 1 și să meargă în Statele Unite ale Americii, unde să lucreze în domenii total diferite față de ceea ce făcea până la momentul respectiv.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul portar de la FC Voluntari, în vârstă de 25 de ani, are în palmares Cupa și Supercupa României, însă acest lucru nu l-a oprit să ia o decizie radicală. Lipsa de meciuri și incertitudinea din fotbalul românesc l-au determinat să înceapă un capitol nou în viața sa, în Chicago.
În prezent, Răzvan livrează mâncare și alte produse americanilor și spune că este foarte mulțumit de alegerea făcută. Următorul pas este să obțină permisul de conducere și să devină șofer de TIR.
Băcăuanul a vorbit despre viața din SUA, câștigurile de acolo, cel mai mare bacșiș primit la o comandă, dar și despre o experiență neplăcută avută la locul de muncă.
Galerie Foto
Digi Sport: Răzvan, ce faci, cum e viața în SUA?
Răzvan Petrariu: Sunt acasă, în Chicago. Aici m-am stabilit. Momentan fac delivery, pentru că nu pot să-mi iau permisele pentru ce vreau eu să fac. Cu nebunia asta de virus s-au închis toate.
Știu că intenționezi să lucrezi pe TIR, corect?
Da, pe TIR, dar nu pot să fac nimic momentan.
Răzvan Petrariu: Salariul lunar, undeva la 5.000-6.000 de dolari
Cum e la delivery?
E foarte bine, mai bine decât mă așteptam. Port mască, fac cumpărăturile de la supermarket pentru oameni. Se câștigă foarte bine. Lucrez cum vreau, am mașina mea. De exemplu, dacă nu prind o cursă de cât vreau eu, nu plec de acasă.
În medie, cât câștigi?
Eu fac chestia asta de trei săptămâni. Salariul lunar este undeva la 5.000-6.000 de dolari. Pentru mine este ok.
Știu că ești de mai multe luni acolo. Înainte cu ce te-ai ocupat?
Am făcut Uber și pickup truck, puțin, o lună. Căram mașini.
Ești mulțumit cu alegerea făcută?
Având în vedere cum e situația acum cu fotbalul, da. Și aici e altă viața. Depinzi de tine și de cât muncești. Nu depinzi nici de antrenor, nici de președinți. Dacă eu vreau să muncesc mult o săptămână, am bani de vacanță. Dacă nu, nu am. Totul se rezumă la ceea ce vrei să faci.
Total diferit față de fotbal, unde ai un contract clar și nu depinzi doar de tine, corect?
Da. La fotbal venea un antrenor, care te plăcea, iar apoi venea altul și te trimitea la echipa a doua. Și acum, cu salariile în România, situația e la pământ. Am vorbit și cu foștii colegi de la Voluntari. Știu că s-au luat măsuri și la ei și mai aveau și ceva restanțe.
Răzvan Petrariu: Americanii îl consideră un job prost plătit
Cum arată comparația între câștigurile din fotbal și cele din SUA?
Eu fac un job de jos, nu te gândi că merg la costum. Cum e considerată la noi treaba cu delivery, așa e și aici. Americanii îl consideră un job prost plătit, cu multă muncă. Sunt foarte puțini americani care să facă treaba asta, plus Uber, plus ca taximetrist. Nu știu dacă găsești taximetriști americani aici, în Chicago. Ori sunt la birou, ori dorm sub poduri.
Te-ai mai gândit să te întorci în fotbal, chiar și în SUA?
Nu, doar fotbal între prieteni, suntem la un campionat de amatori. Eu și Răzvan Cociș, care este și el aici, cu familia. Până să vină nebunia asta, jucam și de două ori pe săptămână. Am fost și antrenor la academia unui român din Vaslui, care este aici. Erau copii până în 12 ani.
Nu, clar nu m-am gândit să mai revin. Aici am descoperit că poți face pe picioarele tale, să depinzi doar de tine, să trăiești fericit și liniștit. La fotbal, nu. Am avut dezamăgirile din țară și m-am scârbit, m-am săturat, mi-a ieșit pe ochi. Acum sunt liniștit, sunt fericit. Dacă vreau să-mi iau liber, îmi iau, nu mă deranjează nimeni.
Ai în plan ceva pentru perioada următoare, din punct de vedere profesional?
O să-mi iau permisele și o să plec pe TIR. Se câștigă mult, mult mai bine. Stai pe drumuri, dar toată lumea a făcut sacrificii la un moment dat. Călătorești, vizitezi tot.
Răzvan Petrariu: Americanii, fie călduroși, fie xenofobi
Americanii au aflat că ai fost fotbalist? Cum au reacționat?
Au fost surprinși. Mă întrebau de ce am plecat, de ce m-am lăsat, de ce nu am continuat. Nu le-am explicat prea mult, nu ar fi înțeles oricum.
Cum sunt americanii, cum te tratează pe tine, fiind român?
Sunt la fel ca românii. Unii sunt de treabă, foarte călduroși, sunt impresionați că vrei să le înveți cultura și să să le vorbești limba, iar alții sunt xenofobi. Nici nu apuci să le zici că ești român, că te cunosc după accent, dar nu am eu treabă cu ei.
Cel mai mare bacșiș primit la delivery?
Chiar săptămâna trecută cred că a fost primit. Mă uit imediat în aplicație. Aproape 81 de dolari. Au fost 34 de produse și am luat pe toată cursa 111.
Care e procedura acolo? Mergi tu prin magazine și aduni produsele sau le ai gata pregătite?
Trebuie să le iau eu. Prima dată când m-am dus, am stat acolo vreo trei ore. Nu cunoșteam magazinul, dar am mai luat una, am mai luat alta și am învățat tot magazinul. Știu unde e carnea, unde sunt băuturile, legumele.
Experiențe neplăcute la job-urile de acolo?
Da, la Uber. Am dat jos un client. Trebuia să-l duc la aeroport și stătea cu picioarele pe cotieră. I-am spus frumos să-și dea piciorul jos. Și-a cerut scuze, a zis că nu și-a dat seama, dar după două minute și le-a pus iar. M-am dat jos, i-am dat geantă și l-am dat afară. Nu poți să-ți bați joc!
- Bacău și FC Voluntari sunt echipele din cariera lui Răzvan Petrariu
- 2 trofee a câștigat portarul alături de ilfoveni: Cupa și Supercupa României
- 12 meciuri a strâns Petrariu în poarta celor de la FC Voluntari, 9 dintre acestea având loc în Liga 1
Etichete: liga 1 , bacau , fc voluntari , razvan petrariu , petrariu sua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...