Video&Foto Campion și în afara bazinului! David Popovici a ajutat o fostă vicecampioană mondială să se mute într-o casă nouă
articol scris de Digi Sport10.12.2022, 12:28
David Popovici (18 ani), multiplu medaliat cu aur la Campionatele Mondiale și Europene de natație, s-a implicat într-o campanie umanitară pentru sprijinirea unei foste vicecampioane mondiale la canotaj.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
David Popovici, implicat într-o campanie umanitară. Mesajul înotătorului
Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj, își crește singură cei trei copii, în timp ce se zbate să câștige lupta cu o boală gravă, cancerul mamar.
Asociația Hope and Homes for Children Romania a decis să o ajute și i-a construit o casă, pe baza donațiilor.
Galerie Foto
David Popovici a oferit echipamentul pe care l-a purtat în cadrul cursei care l-a făcut campion mondial.
Aproape 3.000 de donatori au strâns suma de 40.000 de euro.
"Bună, Florentina! Urmează să intru la antrenament. Am auzit că a fost terminată casa cu succes. Sper să vă bucurați de ea, să o stăpâniți sănătoși. Mă bucur că am putut contribui și să fiu un mic ajutor în călătoria ta și a copiilor tăi și aș vrea să vă urez Sărbători fericite", a spus David Popovici, într-un clip video.
David Popovici se pregătește pentru Mondialul în bazin scurt de la Melbourne
La Melbourne, David Popovici va lua startul în probele de 100, 200 şi 400 m liber, iar din delegaţia României vor mai face parte Robert Glinţă (50/100, 200 m spate şi 100 m liber) şi Andrei Mircea Anghel (50 m spate, 50 m fluture).
Ei vor fi însoţiţi de antrenorii Andrei Rădulescu, Luka Gabrillo, Marius Grigore şi Silviu Anastase.
”Nu este cea mai importantă competiţie pentru mine, este un prilej de a învăţa să concurez în bazin de 25 metri la cel mai înalt nivel şi, deşi nu mă duc cu obiective extrem de puternice acolo, atâta timp cât am un culoar, am şi o şansă, orice se poate întâmpla. Abia aştept să ajung acolo, vreau şi să văd Australia, vreau să concurez în Australia şi să reintru într-o forma de competiţie. Ar fi greu de gestionat un Campionat Mondial la finalul anului, dacă ar fi fost o competiţie de obiectiv mare, pentru că, deşi este un concurs important pentru mulţi, eu încă trebuie să câştig experienţă. Eu acum învăţ, mai am foarte multe de învăţat de la adversarii mei mai buni decât mine în bazin de 25 metri, aşa că pentru mine acest Mondial este ca o călătorie în care învăţ” a spus înotătorul legitimat la CS Dinamo, conform agerpres.ro.
Etichete: campanie umanitara , david popovici , hope and homes for children romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...