Brazilianul trecut prin Liga 1 care ar vrea să antreneze FCSB-ul
articol scris de Digi Sport04.01.2023, 15:33
Unul dintre jucătorii străini cei mai buni din istoria Ligii 1 a vorbit despre noua meserie pe care adoptat-o, cea de antrenor.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Adailton (45 de ani), a făcut senzație în tricoul celor de la FC Vaslui, acolo unde alături de Wesley și Lucian Sânmărtean reușea să încânte.
Adailton ar vrea să antreneze în România
Sud-americanul este acum la început de carieră nouă și spune că și-ar dori să fie antrenor în România.
"Dacă mă gândesc la vremurile când evoluam în România, aș spune CFR Cluj, cea mai organizată echipă, cu prezențe constante în Europa. Ar fi apoi poate Steaua, FCSB, cum se numește în prezent.
Dar și clubul de azi al lui Hagi, care sunt convins că e unul interesant, cu o organizare foarte serioasă", a spus Adailton, conform Playsport.
Adailton, despre interesul celor de la FC Botoșani
În trecut s-a spus că Valeriu Iftime l-a dorit pe Adailton ca și antrenor la FC Botoșani, iar acesta lămurește situația.
"Negocieri e mult spus. S-a întâmplat în urmă cu două-trei luni. Am discutat, am înțeles că exista un interes pentru mine, dar n-am intrat în detalii. Am mulțumit, însă nu e momentul corect pentru un pas extern. Vreau să mai activez un timp în Brazilia. În plus, nu-mi place să preiau o echipă la mijlocul campionatului.
Nu am idee despre jucătorii de acolo, ar fi fost nevoie de timp pentru a cunoaște un grup pe care nu l-am alcătuit eu. Nu știu nici Liga 1 din prezent, ar trebui să stăpânesc detalii mai în profunzime. Nu e simplu de luat o asemenea decizie și nu sunt genul care merge înainte cu ochii închiși", a mai spus sud-americanul.
Două sezoane a evoluat Adailton la FC Vaslui, între 2010 și 2012, perioadă în care a jucat în 72 de meciuri, a marcat de 19 ori și a oferit 20 de pase decisive.
Etichete: fc vaslui , antrenor , adailton , brazilia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rosangela „Janja” da Silva, prima doamnă a Braziliei, l-a insultat pe Elon Musk, sâmbătă, cu două...