Bogdan Lobonț a dat declarația zilei, după meciul din cadrul Galei "Mihai Neșu"
articol scris de Digi Sport05.05.2023, 10:11
Bogdan Lobonţ a declarat, la finalul partidei caritabile România All Stars - FIFPRO Europe (scor 3-2), că dacă ar relua antrenamentele, ar putea juca fără probleme chiar şi la vârsta de 45 de ani.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Pe 10 mai 2011, Mihai Neșu s-a accidentat grav la unul dintre antrenamentele celor de la FC Utrecht și a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală
Bogdan Lobonț, declarația zilei: "Dacă m-aş antrena un pic, cred că aş putea să joc fără niciun fel de problemă"
Galerie Foto
"A fost emoţionant că l-am putut ajuta pe Mihăiţă Neşu, dar şi faptul că m-am revăzut cu foştii colegi şi adversari. Cel mai în formă de pe teren cred că a fost Cernat, dacă dădea şi golul trei putea să ia şi mingea acasă.
Dar era normal să nu-l lase Lovin, el a fost printre organizatori şi voia şi el să dea un gol. Am câştigat însă şi datorită mie, dacă nu eram eu se încheia 3-3. Nu cred că fotbalul se uită şi dacă m-aş antrena un pic cred că aş putea să evoluez şi la 45 de ani fără niciun fel de problemă.
La ce echipă? La orice echipă. Fotbalul e pasiunea mea, pentru asta trăiesc. Pe Pires l-am avut adversar în patru meciuri cu Arsenal, dar şi cu Franţa. E un jucător cu o carieră extraordinară şi a fost o plăcere faptul că a putut veni azi aici", a afirmat Lobonţ, care a evoluat în prima repriză a partidei de pe Stadionul Arcul de Triumf.
- Trimite un SMS cu textul CRED la 8844 și astfel vei dona 2 euro lunar Fundației Mihai Neșu. Puteți dona suma dorită și în contul Fundației Mihai Neșu, IBAN: RO63BTRLRONCRT0246793101
Fostul fundaş Ionuţ Rada, care a evoluat joi pentru selecţionata FIFPRO Europe, speră ca suma strânsă în urma Galei "Mihai Neşu" să ajute la finalizarea complexului de recuperare neuromotorie Sfântul Nectarie din Oradea.
"A fost o plăcere să joc azi, mă bucur că a ieşit un spectacol frumos. Le mulţumesc tuturor celor care au venit, dar şi celor care au donat din faţa televizoarelor prin SMS, pentru că ştim toţi ce face Mihai Neşu. Sper ca prin suma strânsă să ajutăm la finalizarea proiectului de la Oradea. Este emoţionat că un fost coleg, după ce a trecut prin acel accident, continuă să ajute... este un exemplu pentru noi toţi. A fost frumos să fiu coleg de echipă cu Robert Pires. Sperăm să avem parte de cât mai multe astfel de meciuri pentru că aducând jucători foarte mari putem ajuta aceste acţiuni caritabile", a spus și Ionuț Rada.
România All Stars - FIFPRO Europe 3-2, la Gala "Mihai Neșu"
România All Stars a învins cu 3-2 (2-1) selecţionata FIFPRO Europe, într-un meci caritabil de fotbal desfăşurat pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală în cadrul Galei ''Mihai Neşu''.
În partida la care au asistat aproximativ 3.500 de spectatori, golurile selecţionatei România All Stars, condusă de pe bancă de Gică Hagi, au fost înscrise de Florin Cernat (minutele 9 şi 11) şi Florin Lovin (minutul 60 - penalty), în timp ce pentru FIFPRO Europe au înscris Marios Christodoulou (minutul 33) şi Gigel Bucur (minutul 66).
Partida caritabilă a fost organizată de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) în beneficiul Fundaţiei Mihai Neşu. Evenimentul intitulat Gala Mihai Neşu a avut ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea complexului de recuperare neuromotorie Sfântul Nectarie din Oradea.
Etichete: bogdan lobont , gala mihai nesu , românia all stars , fifpro europe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...