Exclusiv ”Anul trecut a scăpat de cancer, dar după 7 zile a făcut atac cerebral!” Lecția de viață predată de familia Pașcovici
23.02.2017, 15:24Cosmin Pașcovici (38 de ani) este, probabil, unul dintre cei mai puternici oameni de pe această planetă. Nu a câștigat niciun concurs de acest gen, nu trage de fiare și nici nu trage camioane, dar psihicul său este unul de titan. Denis, fiul său, a învins una dintre cele mai perfide boli, cancerul, dar acum trece printr-o altă cumpănă a vieții. Iar în tot acest timp Cosmin luptă și o face cu zâmpetul pe buze.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Drama pe care o trăiește familia Pașcovici este departe de a se fi încheiat. Când credeau și ei că întreg coșmarul s-a încheiat, Denis Pașcovici a făcut un atac cerebral! Invitat special în cadrul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, Pașcovici ne-a predat o lecție de viață.
”Lucrurile merg încet, dar spre bine. Am început perioada de recuperare, băiețelul s-a întors acasă, la familie. Povestea a început la 2 ani. Prima oară a fost operat la Spitalul 9 ”Bagdasar-Arseni”, pe 20 septembrie 2006, exact de ziua lui! În 2016 am scăpat de cancer, dar la o săptămână a făcut atac cerebral.
A fost din nou internat în spital, nici acum n-am scăpat de acele bacterii care se iau din spital, dar sperăm că totul va fi bine”, a spus Pașcovici.
A plecat la muncă în Franța ca să facă rost de bani
Lupta cu cancerul a fost una foarte dură, dar și de durată. Timp de 10 ani, Pașcovici a cheltuit tot ce agonisise în cariera de fotbalist profesionist, astfel că în iarna anului trecut a decis să plece să muncească în Franța. Gândul că luna aprilie se apropia iar Denis urma să plece la control, tot în Franța, l-a răvășit. A reușit să adune banii necasari controlului, dar și-a dat seama că tot nu-i ajung bănuții.
”În 2016, la început, am plecat în Franța la muncă. Ajunsesem la fundul sacului și am plecat să fac bani pentru ca Denis trebuia să plece la control în aprilie. Numai că, după ce s-a întâmplat atacul cerebral, și după ce a revenit acasă, cazul a avut parte de mediatizare puternică la emisiune la Măruță. S-au adunat bani, din care Denis face acum reflexoterapie, chinetoterapie, masaje, exerciții pentru vorbire.
Noroc cu oamenii care ne ajută. Și acum sunt venit în București pentru că un domn vrea să ne ajute. Tot ce am agonisit eu din fotbal s-a dus. Din 2006 și până în 2016, în toți cei 10 ani petrecuți aproape numai în Franța, am cheltuit toți banii. Aici nu ni s-a dat nicio șansă. Ni s-a spus că mai are de trăit 3-4 luni, dar niciodată nu am ascultat și am mers pe instinctul de părinți”, a povestit, zâmbind, Pașcovici la Digi Sport.
Viața familiei Pașcovici pare a reintra în normal iar la acest aspect contribuie din plin și Emma-Ioana, noua membră a familiei. Ajunsă deja la doi anișori, Emma, care este mai mică cu 10 ani decât Denis, are grijă deja de fratele său.
”Eu și soția am decis că cineva trebuie să aibă grijă de Denis, pentru că nu se știe ce ne rezervă viața, așa că am mai făcut un copil. Fetița și-a luat rolul în serios, chiar dacă sunt 10 ani între ei. Se implică de acum, îl șterge la guriță, fetele sunt mai grijuli.
În Franța, am locuit lângă Bordeaux, la o podgorie. Deși am prins Campionatul European acolo nu ne-am dus la niciun meci, nu ne-a stat gândul acolo. În schimb, în zona Bordeaux am descoperit foarte mulți români”, a mai spus Pașcovici, la Digi Sport.
Denis a fost paralizat. Doctorii din Franța, uimiți de puterea de luptă a micuțului
Cel care are cea mai mare putere de luptă este însă Denis.
”Tratamentul este foarte scump. Mâncarea, pastilele antiepileptice, pe acestea le comandpm din Franța pentru că în România nu se găsesc. În plus, i-am făcut acasă, la Constanța, o cameră exact cum vedem prin filme.
Doctorii din Franța ne-au spus că tratamentul va continua până la minimum 20 de ani, dar este posibil să țină și toată viața. Ne-am bucurat când am scăpat de cancer, în 2016, dar a venit atacul cerebral și am regresat. A fost paralizat pe partea dreaptă, dar a început să miște piciorușul, mânuța, am început să mergem.
Denis are o forță de luptă extraordinară. După a doua operație pe creier, doctorii din Franța mi-au spus că băiețelul s-a trezit la 3-4 ore după anestezie și că n-au mai văzut un astfel de copil cu putere de luptă, copil care vrea să trăiască.
Mi-au zis atunci că e puternic ca un bou. Le-am explicat apoi, glumind, că în România nu e un compliment să facei pe cineva un bou, așa că le-am zis să-l compare cu un taur, un simbol al puterii.
Într-un final, doctorii ne-au zis că trebuie să fim mereu cu zâmbetul pe buze pentru că doar așa putem trece peste așa ceva”, a mai povestit Pașcovici la Digi Sport.
Cine vrea să le dea o mână de ajutor soţilor Paşcovici poate dona bani în conturile:
RO36BRDE020SV25174700200 pentru sumele în RON
RO78BRDE140SV54049571400 pentru sumele în EURO
(Swift-BRDEROBU)
Titular cont Paşcovici Mihai Cosmin
Etichete: pascovici denis , cosmin pascovici , pascovici cancer , pascovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...