Video Andrei Ciobanu, "roast" despre FCSB și Gigi Becali! Nu au scăpat nici rivalele "roș-albaștrilor"
articol scris de Digi Sport24.03.2024, 12:13
Andrei Ciobanu a fost invitat special la ediția de duminică a emisiunii Digi Sport Matinal.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Cunoscut datorită glumelor sale, dar și pentru pasiunea legată de fotbal, comediantul a venit pregătit cu un număr de stand-up, sub forma unui roast la adresa FCSB-ului, dar și a celor de la CSA Steaua și Rapid.
FCSB și Gigi Becali, luați la "roast" de Andrei Ciobanu
Inițial, comediantul a făcut câteva glume acide la adresa echipei pe care o susține, FCSB, dar și despre patronul echipei, Gigi Becali.
- Eu sunt suporter FCSB, dar dacă mi se năștea copilul când luau ei ultimul titlu (n.r. 2015), acum intra în clasa a doua. După cum au jucat cu Rapidul (n.r. Rapid - FCSB, scor 4-0), mi-e frică să nu intre și la facultate până la următorul.
- Al doilea război mondial a durat cu doi ani mai puțin decât i-a luat FCSB-ului să fie iar favorită la titlu. Și ăia se băteau cu Hitler, nu cu Neluțu Varga.
- Ca să vă faceți o idee, de la ultimul titlu, Gigi Becali a trecut prin 8 modele de mașini, 5 de fesuri și 12 de antrenori.
- Mie mi se pare ciudat că Becali se enervează pe antrenor când echipa nu arată așa cum vrea dumnealui. E ca și cum mă duc într-o cafenea să urlu că nu-mi place cafeaua pe care am făcut-o eu acasă.
- Gigi Becali intră să dea declarații după meci pe toate posturile de televiziune. Zilele trecute l-a luat un pic valul, a intrat la Cartoon Network și a spus că Scooby Doo trebuia schimbat la pauză.
Andrei Ciobanu le-a ironizat și pe CSA Steaua și Rapid
Nu au scăpat nici rivalele vicecampioanei României, CSA Steaua și Rapid.
- CSA Steaua are o echipă impresionantă... de avocați! Explică-i tu lui NATO că, în plin război la vecini, tu n-ai tancuri că Armata cumpără fotbaliști.
- Rapid va împlini 100 de ani anul trecut. Acum mi-am dat seama, alea nu erau materiale pirotehnice, erau lumânări pentru centenar.
- Mie mi se pare că Rapid e ca o femeie care spune că împlinește 30 de ani de vreo 5 ani încoace. Abia aștept anul 2050 să ne spună rapidiștii cum împlinesc ei 100 de ani a 27-a oară.
- Eu nu-mi doresc ca ei să câștige titlul, dar locul 2 chiar nu e rău, nu? Prinzi loc pe podium, mai ales dacă e făcut din lemn masiv de la Mobexpert.
- Dan Șucu e un antreprenor de succes care a inversat ordinea naturală. Prima dată a făcut bani din mobilă, și abia apoi i-a dat pe lemn.
- Știi de ce Dan Șucu s-a săturat că Daniel Niculae a fost săltat de autorități? Fiindcă a fost dus la parchet.
- Rapid a jucat cel mai curat fotbal din Liga 1. Nu s-a dat un penalty împotriva lor tot sezonul. În caz de cutremur, mă duc în careul Rapidului, că nimic nu cade acolo.
Etichete: andrei ciobanu , standup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...