Ana Ivanovic se mută la Manchester, alături de logodnicul Bastian Schweinsteiger
12.11.2015, 13:30Ana Ivanovic începe în curând pregătirile pentru Australian Open, dar deocamdată își ajută logodnicul, pe Bastian Schweinsteiger, să se adapteze la viața din Marea Britanie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ivanovic (28 de ani) și Schweinsteiger (31 de ani) formează unul dintre cele mai noi cupluri din sport. De curând, cei doi s-au logodit, iar acum jucătoarea de tenis, care ocupă locul al 16-lea în ierarhia WTA, se mută la Manchester, pentru a-l ajuta pe fotbalist să se adapteze vieții engleze.
În perioada în care se află în Marea Britanie, Ana Ivanovic se va pregăti la Bolton Tennis Arena și Didsbury Lawn Tennis Club, în vederea participării la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, care va începe la Melbourne, pe 18 ianuarie 2016.
Mutarea jucătoarei de tenis în Manchester este în favoarea adaptării logodnicului său, Bastian Schweinsteiger, dar și a propriei pregătiri.
"Voi sta mai mult în Anglia, de acum. Cred că pentru mine e foarte important să am o echipă bună și să mă pregătesc într-un mediu confortabil.", spunea Ana Ivanovic, luna trecută, potrivit goal.com.
9 milioane de euro a costat transferul lui Bastian Schweinsteiger de la Bayern Munchen la Manchester United, în vara lui 2015.
14,5 milioane de dolari a câștigat Ana Ivanovic din tenis, până în acest moment. În 2008 fost și liderul ierarhiei WTA.
Etichete: ana ivanovic , bastian schweinsteiger , ivanovic schweinsteiger , ivanovic schweinsteiger manchester
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...