Amicalul Belgia - Spania, anulat din cauza amenințărilor teroriste! La Roja a revenit la Madrid
17.11.2015, 09:16Alerta de un posibil atentat terorist a fost ridicată la nivelul maxim. Centrul de Criză al Ministerului de Interne al Belgiei a recomandat anularea meciului de pe Arena Roi Baudouin, dintre Belgia și Spania.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul amical dintre selecţionatele Belgiei şi Spaniei, care urma să se dispute marţi seara pe stadionul "Regele Baudouin" din Bruxelles, a fost anulat la recomandarea Ministerului de Interne belgian, care a avertizat organizatorii că există un "risc de atentat", a anunţat Federaţia spaniolă de fotbal.
După ce au analizat o informare a Centrului de Criză al Ministerului de Interne, reprezentaţii federaţiilor din Spania şi Belgia, împreună cu cei ai poliţiei, au decis ca partida să fie anulată din cauza existenţei unui "risc real de atentat".
Imediat după anunţarea deciziei de către Federaţia spaniolă de fotbal, în jurul orei locale 00:43, pe contul său oficial de Twitter, delegaţia Spaniei a început pregătirile pentru întoarcerea la Madrid, care a avut loc azi, dis de dimineață.
"Riscul real de atentat" legat de meciul de la Bruxelles viza, în principal, căutarea lui Abdeslam Salah, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare internaţional, pentru presupusa implicare a acestuia în atentatele cu bombă de la Paris, produse vinerea trecut şi soldate cu cel puţin 129 de morţi şi 350 de răniţi.
Raidul unităţilor unităţilor antiteroriste belgiene în cartierul Molenbeek, efectuat în cursul zilei de luni, nu a dat niciun rezultat, Abdeslam nefiind deocamdată găsit.
Acest cartier musulman de la periferia capitalei belgiene, cu 70.000 de locuitori, are legătură şi cu alte evenimente, precum atentatele teroriste de la Muzeul evreiesc din Bruxelles sau atacul de la Charlie Hebdo.
O alertă cu bombă pe una dintre străzile din Bruxelles, aflată la doar doi kilometri de hotelul Steigenberger, în care a fost cazată delegaţia Spaniei, a reprezentat, de asemenea, un factor care a influenţat anularea partidei, din cauza stării de tensiune din capitala belgiană.
Foto: AS
Etichete: bruxelles , amenintare terorista , paris atentat , belgia-spania , arena roi baudouin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...