"Am şi eu o familie". Ilie Năstase și-a recunoscut greșeala și vrea să facă muncă în folosul comunităţii
14.02.2019, 11:46Ilie Năstase a recunoscut în fața judecătorilor că a condus cu permisul suspendat și faptul că a refuzat, apoi, să ofere probe biologice, în luna mai a anului 2018. Fostul lider ATP le-a transmis judecătorilor că regretă faptele sale și că acceptă să muncească în folosul comunității, conform Mediafax. "Regret foarte mult situaţia. Am şi eu o familie, copii şi regret", a spus Năstase.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Toate acestea, în schimbul judecării prin procedură simplificată și a amânării executării pedepsei. Ilie Năstase putea fi condamnat la 6 luni de închisoare, dacă era găsit vinovat.
"Este şi culpa domnului Năstase şi a organelor de poliţie. A avut o atitudine sinceră. A precizat că nu credea că săvârşeste o infracţiune că refuză prelevarea de sânge. (...) Legat de-a doua faptă, distanţa dintre cele două fapte este mică. Între 4 dimineaţa şi 11 când, a mers la camera de gardă pentru că prezenta leziuni grave care i-ar fi pus viaţa în pericol.
Stătuse 3 ore la Mina Minovici (institutul de Medicină Legală, n.r.), stresul post traumatic cauzat de încătuşare starea emoţională era de înţeles. (...) Nu s-a urcat la volan, a luat scuter pentru că avea permis de conducere eliberat la Monaco, potrivit căruia avea dreptul să conducă acel scuter. Nu a ştiut că dreptul de a conduce i-a fost suspendat", a spus, în faţa instanţei de la Judecătoria Sectorului 1, apărătorul lui Ilie Năstase.
La acel moment, fostului jucător de tenis i-a fost întocmit dosar penal privind infracţiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, a fost amendat şi cu 1.000 de lei şi a fost lăsat să plece acasă.
"Nici nu am ieșit din Herăstrău. Stăteau la pândă trei mașini. M-au oprit și m-au întrebat dacă am băut. Am spus că tri beri. Mi-au zis «Hai domne’ că ai băut mai mult». Atunci m-am enervat și i-am spus: «Mai și mănânc!» A zis că facem testul. Am zis că nu fac testul aici. «Am 72 de ani și ți-am spus cinstit cât am băut». Și am zis să mergem la politie, să-mi facă acolo. M-a tras afară din mașină, m-a aruncat pe trotuar cu fața în jos și un băiețel din ăsta mai solid mi-a pus piciorul pe spate", declara la acel moment Ilie Năstase.
Ulterior, după câteva ore, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Şoselei Ştefan cel Mare, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru faptul că a trecut peste linia continuă, fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă 1.305 lei şi 6 puncte de penalizare."E prima dată când mi se pun cătușele", a spus Năstase atunci.
Etichete: ilie nastase , ilie năstase tribunal , nastase permis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...