Foto Alexander Dolgopolov, la război în Ucraina, înarmat până în dinți. Mesaj pentru ruși + cum a introdus armamentul în țară
articol scris de Digi Sport16.03.2022, 23:09
După Sergiy Stakhovsky (36 de ani), un alt tenisman ucrainean s-a înrolat în armată și luptă în războiul cu Rusia. Alexander Dolgopolov (33 de ani) a lăsat racheta de tenis și a luat arma în mână.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Fostul număr 13 mondial a dat un interviu în presa ucraineană, unde povestește cu amănunte cum s-a antrenat pentru acest război.
Alexander Dolgopolov luptă în Ucraina împotriva invaziei Rusiei
"Războiul m-a prins în Turcia. Am ajuns acolo cu o zi înainte să înceapă, mi-am obligat mama și sora să vină aici. De ce am făcut asta? În ciuda faptului că toți negau și ironizau informațiile furnizate de Statele Unite ale Americii, eu am înțeles că este posibilă o invazie asupra Kievului.
M-am gândit la un plan despre cum aș putea fi util în primele zile. Am ajuns la concluzia că atacul va provoca panică și că aș putea să aduc cea mai mare contribuție profitând de notorietatea mea internațională, de numărul mare de urmăritori pe care îi am pe Twitter.
Știam că aș putea transmite lumii adevărul și că pot strânge fonduri pentru a susține armata. Ei au fost nevoiți să ia totul în piept. Peste câteva zile, frumoasa mea Ucraina a fost devastată. Lumea a înțeles ce se întâmplă, nu mai era nevoie ca eu să spun adevărul", a spus Dolgopolov, potrivit publicației Sport.ua.
Alexander Dolgopolov s-a antrenat cu un fost militar turc
Dolgopolov a postat și o imagine pe rețelele de socializare, cu o armă, o vestă antiglonț, o cască, o centură și un încărcător, alături de mesajul: "Obișnuiam să folosesc rachete și racordaje. Acum folosesc astea".
Ucraineanul Alexander Dolgopolov le transmite un mesaj amenințător rușilor: "În 3 din 5 încercări pot ținti capul adversarului"
Ucraineanul, care s-a retras din tenis anul trecut, din cauza accidentărilor, s-a antrenat cu un militar, în Turcia.
"Între timp, am început să mă pregătesc cu arme adevărate. Am avut noroc că eram pe teritoriul Turciei și că un fost militar m-a ajutat. El a fost deschis și mi-a înțeles problemele.
Bineînțeles că nu te transformi într-un războinic perfect în 5-7 zile, dar deja mă descurc bine, mă simt confortabil cu armele, în 3 din 5 încercări pot ținti capul adversarului de la o distanță de 25 de metri", a spus Dolgopolov.
Alexander Dolgopolov a dezvășluit cum a reușit să intre în țară înarmat până în dinți.
"Am plănuit atent revenirea acasă. Am găsit câțiva oameni care zburau din Statele Unite. Fiecare a strâns cât de multe arme a putut. Ne-am întâlnit în Zagreb, de unde am mai cumpărat niște aparate cu scanare termală, alte arme și alte lucruri necesare pentru apărare.
Acum, după mult timp și cu ajutorul multor oameni, am trecut granița din Polonia. Am ajuns în Kiev și sunt pregătit să îmi apăr țara. E patria mea și voi face tot ce pot pentru ea. (...) Voi fi în Kiev acum și pentru totdeauna!", a spus Dolgopolov.
Galerie Foto
Etichete: rusia , razboi ucraina , alexander dolgopolov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...