Ajuns om al străzii după ce a câştigat milioane, Delonte West şi-a găsit salvatorul gata să plătească pentru el
articol scris de Digi Sport29.09.2020, 11:42
Mark Cuban, proprietarul echipei Dallas Mavericks, a fost primul om din lumea baschetului nord-american care a reacţionat concret pentru a-l ajuta pe fostul său jucător, Delonte West, ajuns om al străzii şi surprins când cerşea a semafor.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Omul de afaceri din Ohio a încercat în primul rând să-l contacteze la telefon pe West, dar nu a avut succes. L-a găsit în cele din urmă pe fostul star din NBA şi l-a convins să meargă la un hotel.
Proprietarul echipei Dallas Mavericks e gata să plătească tratamentul lui Delonte West
Potrivit celor de la TMZ, citaţi de Marca, proprietarul echipei Dallas Mavericks este gata să plătească tratamentul necesar într-o clinică specializată pentru dependenţii de droguri, plus tratamentul pentru cealaltă problemă a lui Delonte, tulburarea bipolară.
Delonte West (37 de ani) a evoluat la Boston Celtics, Seattle SuperSonics şi Dallas Mavericks, dar între timp a pierdut toată averea și a ajuns om al străzii.
Considerat în 2004 unul dintre cei mai promițători jucători din SUA, West a fost diagnosticat cu tulburare bipolară în 2008, iar cariera sa a luat-o la vale. După ce a fost diagnosticat, problemele baschetbalistului care a câștigat 16 milioane de dolari din sport s-au ținut lanț.
Recent, fostul baschetbalist a fost surprins de un trecător la un semafor, cu un afiș pe care scria că are nevoie de bani.
Decăderea lui Delonte West, fostul star din NBA
Delonte West a evoluat timp de opt ani în NBA. În cele 432 de meciuri disputate, el a avut o medie de 9,6 puncte, 3,6 assist-uri și 2,9 recuperări pe partidă.
A fost arestat pentru că posesia mai multor arme, în 2009, apoi a divorțat de soția sa un an mai târziu, în 2010. În 2012 a fost amendat de NBA pentru că i-.a băgat un deget în ureche lui Gordon Hayward. Apoi s-a zvonit că are o relaţie cu Gloria James, mama fostului său coleg de la Cavaliers, LeBron James.
Galerie Foto
Ce este tulburarea bipolară
Tulburarea bipolară este o boală care cauzează perioade de depresie și de dispoziție anormal de crescută. Dispoziția crescută este considerabilă și este cunoscută ca manie sau, în caz că e mai puțin intensă și lipsesc simptomele de psihoză, hipomanie.
În timpul maniei, individul se comportă sau se simte anormal de energic, fericit sau iritabil. Indivizii ajuns să ia decizii fără să țină cont de consecințe. Nevoia de somn este de obicei redusă în timpul fazelor maniacale.
În timpul perioadelor de depresie, ei pot plânge, pot să aibă o perspectivă negativă asupra vieții și contact vizual slab cu alții. Riscul de suicid în rândul celor cu această boală este de peste șase procente în timpul a 20 de ani.
Etichete: nba , dallas mavericks , delonte west , mark cuban
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...