Adrian Maxim, cunoscutul luptător de K1, prins când vindea un kilogram de droguri
15.12.2018, 12:42Luptătorul K1 Adrian Maxim, multiplu campion naţional şi participant la gale internaţionale de kickboxing, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT - Oradea, alături de Bogdan Alin Sălăjan, ambii acuzaţi de trafic de droguri. Cei doi au fost prinşi în flagrant pe 19 noiembrie, în jurul orei 14:00, în momentul în care vindeau un kilogram de cannabis unui ofiţerul sub acoperire, într-o acţiune realizată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Oradea, sub coordonarea unui procuror .
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Persoana autorizată s-a întâlnit cu inculpatul în municipiul Oradea, ocazie cu care inculpatul i-a vândut 1 kilogram de substanţă vegetală (cannabis), în schimbul sumei de 4.000 euro, marfa provenind de la inculpatul Sălăjan Bogdan Alin", se arată într-un comunicat remis de DIICOT.
Ulterior, Sălăjan i-a condus pe poliţiştii Antidrog la o casă din localitatea Girişu de Criş, unde le-a predat două borcane din sticlă, conţinând 480 grame cannabis, iar ulterior şi la o altă locaţie, unde a predat mai multe plante de cannabis puse la uscat pe o sfoară, din care s-au recoltat 5,7 kilograme de materie vegetală.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, unde a fost înregistrat pe data de 11 decembrie. O zi mai târziu, judecătorul de Cameră preliminară a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, decizie pe care procurorii DIICOT o mai pot contesta la Curtea de Apel Oradea.
Etichete: k1 , kickboxing , adrian maxim , adrian maxim droguri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...