Adevăratul motiv pentru care "cel mai înfricoșător monstru" a fost înjunghiat în închisoare
articol scris de Digi Sport14.07.2023, 12:34
Larry Nassar, fost medic al echipei de gimnastică a SUA, condamnat la închisoare pe viaţă, a fost înjunghiat de 10 ori în penitenciarul unde îşi ispăşeşte pedeapsa.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
De ce a fost Larry Nassar înjunghiat în penitenciar
Galerie Foto
Fostul medic al echipei de gimnastică a Statelor Unite ale Americii a rămas în viață doar ca urmare a intervenției staff-ului penitenciarului din Florida, în care își ispășește condamnarea pe viață.
Jurnaliștii de la ABC News scriu că Larry Nassar a fost înjunghiat de cel puțin 6 ori, din cauza unul comentariu pe care l-a făcut în timp ce urmărea un meci de tenis feminin de la Wimbledon.
Sursa citată scrie că fostul medic, care este închis pentru abuzuri sexuale asupra a peste 100 de tinere gimnaste, le-ar fi spus celorlalți deținuți cu care se uita la meci: "Mi-aș fi dorit să văd fete (n.r. tinere) jucând".
Acest comentariu l-a determinat pe un alt prizonier să îl înjunghie pe Larry Nassar, care a fost salvat de colegii de celulă, care au reușit să-l îndepărteze pe agresor.
Fostul medic a fost foarte norocos: nu i-au fost afectate organele vitale și se află în stare stabilă.
Larry Nassar, condamnat la închisoare pe viață. "E cel mai înfricoșător monstru!"
Galerie Foto
Fostul medic sportiv Larry Nassar îşi va sfârşi zilele în închisoare, primind, în 2018, o pedeapsă de 175 de ani pentru agresarea a peste 100 de tinere gimnaste, anonime sau campioane olimpice, în cel mai mare scandal din istoria sportului american.
Procesele care i-au fost intentate lui Nassar (59 ani) au zguduit lumea gimnasticii şi sportului american, antrenând plecarea mai multor responsabili ai federaţiei, care i-au permis acestuia să abuzeze tinerele gimnaste atât de multă vreme, în ciuda numeroaselor plângeri primite.
Larry Nassar a activat în perioada 1994-2016 în cadrul Federaţiei Americane de Gimnastică, al Comitetului Olimpic (USOC) şi al Universităţii de stat din Michigan. El a fost numit de Mattie Larson, una dintre victimele sale, "cel mai înfricoșător monstru dintre toți", scrie BBC.
Etichete: wimbledon , larry nassar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...