Abramovich și-ar fi pierdut vederea timp de câteva ore. Scenariu nou după ce s-a vehiculat tentativa de otrăvire
articol scris de Digi Sport29.03.2022, 10:39
Roman Abramovich (55 de ani), oligarh rus și încă patron al clubului Chelsea, a încercat să își spele imaginea și să se implice în rezolvarea conflictului dintre Rusia și Ucraina.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Abramovich și-ar fi pierdut vederea timp de câteva ore. Scenariu nou după ce s-a vehiculat tentativa de otrăvire
Jurnaliștii de la Wall Street Journal, au publicat luni un material în care au scris că magnatul ar fi fost victima unei presupuse otrăviri care ar fi avut loc la pe 3 martie 2022 și la care a mai participat și Rustem Umerov (39 de ani), deputat și negociator parlamentar ucrainean.
Oligarul rus, dar și o parte dintre cei care au participat la negocieri au acuzat mai multe simptome care corespund otrăvirii, precum ochi roșii, dureri și probleme ale pielii de pe față și de pe mâini.
Mai mult, Abramovich și-ar fi pierdut temporar și vederea, fiind spitalizat de urgență în Turcia, alături de Umerov, acolo unde a acostat și superyachtul său.
Galerie Foto
De asemenea, aceeași sursă a mai susținut și faptul că la mijloc s-ar afla o facțiune din politica rusească, care ar vrea ca negocierile să eșueze și războiul să continue, dar nu este nimic clar în acest sens.
Umerov: ”Acesta e răspunsul meu”
Umerov a și postat mai apoi un mesaj pe Twiiter, prin care ar fi lăsat de înțeles că nu ar fi fost victima unei tentative de otrăvire.
”Sunt bine. Acesta este răspunsul meu pentru toate știrile galbene care se răspândesc prin lume.
Vă rog, nu aveți încredere în nicio informație verificată. Avem și un război informațional în plină derulare.
Stai în siguranță. Slavă Ucrainei!”, este mesajul postat de politician.
Vladimir Putin și-a dat acordul pentru implicarea lui Roman Abramovich în negocierile de pace cu Ucraina
Este a 31-a zi de război în estul Europei, după ce Vladimir Putin a ordonat atacarea statului vecin pe data de 24 februarie, în urma recunoașterii independenței regiunilor Donețk și Lugansk. Potrivit anunțului făcut de Volodimir Zelenski (44 de ani), președintele Ucrainei, peste 16.000 de soldați ruși au murit în război.
Din cauza bombardamentelor comandate în Ucraina, Rusia a primit numeroase sancțiuni din partea Uniunii Europene. Roman Abramovich, patronul lui Chelsea Londra, a fost afectat și el de măsurile pe care Guvernul din Marea Britanie i le-a impus. Acum, oligarhul rus vinde clubul ”albastru”.
Vladimir Putin și-a dat acordul pentru implicarea lui Roman Abramovich în negocierile pentru restabilirea păcii între Rusia și Ucraina, notează Financial Times.
Etichete: roman abramovich , rusia ucraina razboi , rustem umerov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...