A stat în comă 26 de zile, a slăbit 20 de kilograme, dar la fotbal nu renunță. ”Aș fi preferat să mor”
articol scris de Digi Sport29.01.2024, 21:31
Sergio Rico (30 de ani), legitimat în prezent la PSG, a suferit un accident grav de călărie în luna mai 2023, în timpul pelerinajului Romeria del Rocio, în urma căruia portarul spaniol a suferit leziuni grave la nivelul capului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sergio Rico: ”Este aproape un miracol că am ajuns în starea actuală”
Goalkeeperul a povestit recent cum a trecut peste episodul în care a fost aproape de moarte și cum a reacționat în momentul în care doctorii i-au spus să-și ia adio de la fotbalul de performanță.
”Este aproape un miracol că am ajuns în starea actuală. Iau totul pas cu pas și fac zilnic progrese în recuperare. Îmi venea să sar din pat când doctorii mi-au spus că voi mai putea apăra.
Decât să mă las de fotbal, aș fi preferat să mor!", a spus Rico, într-un interviu acordat celor de la Canal +.
Rico a oferit și detalii despre problemele medicale cu care s-a confruntat după teribilul accident.
”Una dintre arterele mele era puțin mai groasă sau mai mare decât cea a unei persoane care nu făcea atât de mult sport. Mă simt foarte norocos că sunt în viață, pentru că am fost într-o stare gravă și doctorii s-au luptat să-mi salveze viața.
Chiar au fost tare surprinși când au constatat că am ajuns să mă simt atât de bine. Asta nu înseamnă că nu mi s-au pus anumite limite. Mi s-a recomandat să nu fac activități care să-mi ridice pulsul peste 130 de bătăi pe minut”, a mai precizat jucătorul născut la Sevilla.
”Aștept ca doctorul să-mi dea mai multă libertate”
Chestionat dacă ”ți-a spus vreun doctor că dacă nu ai fi fost un sportiv de top ai fi fost mort?”, Rico a replicat sec: ”Da, mi-au spus-o!".
Rico a mai avut probleme și în 2023. În iulie, sportivul a suferit o nouă intervenție chirurgicală din cauza unui anevrism, o inflamare anormală a pereților unui vas sanguin, ce putea să ducă la o ruptură.
A trecut cu bine și peste această cumpănă, iar acum numără zilele până când va reveni pe terenul de fotbal.
Potrivit Daily Mail, rapoartele medicale au arătat că Sergio Rico a fost la doar jumătate de centimetru de moarte, după ce căzut de pe cal și a suferit un traumatism craniocerebral.
”Aștept ca doctorul să-mi dea mai multă libertate pentru că mă simt bine. Îmi doresc să revin la rutina mea, să mă simt din nou fotbalist! Dorm ca un bebeluș, așa cum o făceam în spital”, spunea Rico pe finalul anului trecut.
Primul mesaj al lui Sergio Rico, după ce a stat 26 de zile în comă indusă
La scurt timp distanță, Rico a postat primul mesaj după accidentul în urma căruia își putea pierde viața. Din fericire, fostul internațional spaniol a oferit doar vești bune.
"Vreau să îi mulțumesc fiecărui om care mi-a arătat sau mi-a transmis dragoste în această perioadă dificilă. Voi continua cu recuperarea care merge din ce în ce mai bine.
Mă simt foarte norocos! Încă o dată, vă mulțumesc tuturor și sper să ne revedem curând", a transmis Rico, la acel moment, pe contul personal de Instagram.
Portarul se afla pe un cal, iar la un moment dat o căruță cu mai mulți catâri a trecut pe lângă ei. Calul lui Rico a devenit agitat și l-a doborât pe fotbalist, care a suferit un traumatism cranian major la impactul cu solul.
Rico a suferit o hemoragie cerebrală și a fost transportat de urgență la cel mai apropiat spital, unde a și rămas până la externare.
Totul s-a petrecut în apropierea locuinţei sale, la festivităţile El Rocio de la Huelva (sud-vestul Spaniei).
Etichete: psg , sergio rico , sergio rico psg , sergio rico accident
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...