Video ”A oprit tramvaiul, spre disperarea călătorilor!”. Amintiri cu Ilie Dobre, comentatorul cu 10 recorduri mondiale
25.03.2018, 12:56Ilie Dobre, reputatul comentator de radio, care deține 10 recorduri mondiale, a povestit, invitat fiind în cadrul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, cum un comentariu de-al său, de după golul celebru marcat de Alexandru Andrași pe San Siro în poarta marelui Inter a produs isterie la București. Este vorba despre meciul din fosta Cupa UEFA, disputat la 15 septembrie 1993, când Inter a câștigat cu 3-1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Andrași, atacantul de atunci al giuleștenilor, a reușit egalarea, după golul lui Bergkamp din penalty, cu un gol superb marcat cu capul în poarta marelui Zenga, în minutul 52. Până la urmă, cei de la Inter s-au impus cu 3-1, grație formei extraordinare a lui Dennis Bergkamp care a bifat un hat-trick în final.
”O amintire pe care nu o pot uita și care a rămas de referință? Am comentat meciul de la Milano, dintre Inter și Rapid. Un vatman, de pe linia tramvaiului 41, a oprit vagonul și nu a plecat, spre disperarea călătorilor, până când eu nu am terminat de relatat golul lui Andrași. Era golul de 1-1. Cei de pe San Siro s-au ridicat în picioare, spre mine, și m-au felicitat”, a povestit Dobre, la Digi Sport.
O televiziune engleză a venit special la București pentru a realiza un reportaj cu Ilie Dobre, materialul fiind filmat la un meci al lui Dinamo. Dobre nu a reușit să-și bată recordul, pentru că a strigat gol doar 21 de secunde.
Comentatorul radio a mai povestit și cum niște germani, de la un post de radio din Munchen, au încercat să-l deposedeze de un record. ”A venit special pentru mine. Să stiți că nu mă uit la ceas când strig gol. Totul este natural la mine”, a povestit Dobre.
”Am vreo 1700 de transmisiuni în direct, ceea ce este norm pentru un radio. Am prins și vremurile vechi, în care aveam 6 milioane de radioascultători, când dădeam 9 meciuri. Și acum, transmisiunile de pe Radio România Actualități sunt ascultate cam de un milion de oameni.
Recordul meu este la o transmisiune în direct este de 35 de secunde și șase zecimi, de pe stadion. Până acum, nu l-a bătut nimeni nici pe primul, de 27 de secunde. Un record era de 19 secunde și era de acum șase decenii al unui argentinian. Eu l-am bătut în 2011.
Cei de la un post de radio de la Munchen au încercat să mă deposedeze de un record, cel fără respirație, pentru că am unul de un minut și opt secunde. Mi-am propus un record, au ieșit 10.
Au strâns un grup de tineri și un suporter de-al Borussiei Dortmund, care chipurile ar fi zis de la început, a avut aproximativ 44 de secunde. M-am înfuriat, am încercat ”să-l bat” pe stadion, dar nu s-a putut pentru că trebuia aceeași tonalitate. Așa că m-am dus și eu în studio și i-am bătut cu 8 secunde și 30. Acum, nici cu grupul nu mă mai pot atinge. Dar, un record este cel de pe stadion, nu din studio”, a mai zis Ilie Dobre, la Digi Sport.
Etichete: rapid , inter milano , ilie dobre , record ilie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...