A jucat la FCSB, a câștigat milioane de euro, iar acum își sună foștii colegi să le ceară bani: ”A ajuns rău”
articol scris de Digi Sport18.08.2024, 19:02
Dorin Goian (43 de ani), fost jucător important al FCSB-ului, Steaua la acea vreme, și al echipei naționale, a vorbit despre un fost coleg pe care l-a avut la Ceahlăul Piatra Neamț.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Este vorba despre Lucian Burdujan (40 de ani), care a mai evoluat de-a lungul carierei la Rapid, FC Vaslui și FCSB, printre altele. Fostul atacant a fost dat dispărut de către familie anul trecut și ar avea mari probleme provocate de adicția de jocuri de noroc.
Galerie Foto
Lucian Burdujan își sună foștii colegi pentru a le cere bani: ”Nu e bine”. Fosta soție a dezvăluit că a pierdut milioane de euro
Goian a dezvăluit că mai mulți foști coechipieri de la Ceahlăul i-au spus că Burdujan i-a sunat pentru a le cere bani.
”A ajuns rău. Nu e bine, nu e bine, am înțeles că sună, dă mesaje foștilor colegi de pe la Ceahălul să ceară bani. Am auzit (n.r.- despre dependența de jocuri de noroc), îmi spuneau foștii colegi de la Ceahlăul, vorbeam cu Costel Ilie, Angelo Alistar, avea această problemă cu jocurile de noroc”, a spus Dorin Goian, potrivit iamsport.ro.
Fosta soție a lui Burdujan, cu care are doi băieți, și de care a divorțat în urmă cu aproape un deceniu, a vorbit despre situația fostului atacant.
"Viciul lui a fost reprezentat de jocurile de noroc! E o boală. A pierdut sute de mii, milioane de euro, câștigate ca fotbalist. Gândul lui era să recupereze din banii pierduți.
N-am avut cu cine să discut. Mi-am refăcut viața, iar el nu s-a mai interesat de copii. Fotbalul era viața lui. Nu accepta ajutorul nimănui”, a declarat fosta soţie a lui Lucian Burdujan, în urmă cu aproximativ un an.
Cariera lui Lucian Burdujan
Lucian Burdujan și-a început cariera la Ceahlăul, în orașul natal Piatra Neamț, iar în 2004 a făcut pasul la Rapid. Au urmat FC Vaslui și FCSB, iar din 2011 și până în 2020 a evoluat în străinătate, în Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Gibraltar și Grecia.
Una dintre cele mai mari realizări ale fostului fotbalist este sfertul de finală din Cupa UEFA dintre FCSB și Rapid. FCSB reușea să se califice dramatic, după 1-1 în Giulești (30 martie 2006) și 0-0 pe Stadionul Național (6 aprilie 2006).
Etichete: dorin goian , lucian burdujan , dependenta jocuri de noroc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...