A fost condamnat la închisoare pentru traficul a 1.350 kg de cocaină, dar Rusia a intervenit la cel mai înalt nivel
articol scris de Digi Sport05.03.2024, 22:38
La jumătatea lunii februarie 2024, Quincy Promes (32 de ani), jucătorul celor de la Spartak Moscova, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de droguri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalistul cu 50 de selecții la naționala Olandei ”a avut rol de îndrumare și înlesnire” a transportului a nu mai puțin de 1.350 de kilograme de cocaină, iar judecătorii batavi au luat decizia de a-l trimite în spatele gratiilor.
Galerie Foto
Quincy Promes se întoarce în Rusia, în ciuda condamnării la închisoare pe care a primit-o în Olanda
Totuși, Promes nu a ajuns la închisoare în Olanda, ci a fost reținut în Dubai. Dar nu pentru a-și ispăși pedeapsa pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri. Fotbalistul a fost implicat într-un accident rutier în Emiratele Arabe Unite și a fugit de la fața locului.
Autoritățile din Dubai l-au oprit la aeroport, înainte de a călători spre Moscova, și se zvonea că va fi extrădat în țara sa natală. Guvernul rus, însă, a intervenit la cel mai înalt nivel, iar Quincy Promes a scăpat doar cu o amendă pentru fapta din Golf și se va întoarce în Rusia, nu la Amsterdam, notează Marca.
Mai mult, acesta poate evolua fără probleme pentru Spartak Moscova în campionatul din Rusia, duminică, împotrivia celor de la Fakel.
- 50 de meciuri și 7 goluri are Promes la naționala Olandei.
- Go Ahead Eagles, Twente, Spartak Moscova, Sevilla și Ajax sunt echipele la care a jucat Promes.
- 6 milioane de euro este cota de piață a lui Quincy Promes.
Etichete: rusia , spartak moscova , trafic de droguri , quincy promes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...