VIDEO Hagi, prezent pe teren alături de naționala de rugby: ”A fost emoționant, mai ales când am auzit imnul!”
06.09.2015, 15:42Gheorghe Hagi nu le-a purtat noroc ”stejarilor” în meciul pierdut cu Tonga. ”Regele” a condus naţionala României pe gazon şi a fost premiat de preşedintele Federaţiei de Rugby, Haralambie Dumitraş, pentru susţinerea şi promovarea sportului cu balonul oval.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
”Este un moment frumos, de care o să-mi aduc mereu aminte. Chiar mi-a făcut plăcere, a fost emoționant, mai ales că am stat la mijloc, când am auzit imnul României. Am văzut bărbați adevărați cum se bat, cum se luptă. Ăsta este rugby-ul”, a replicat Hagi.
Emoționat a fost și căpitanul echipei naționale, Mihai Macovei, care s-a bucurat de prezența ”Regelui” la meciul cu Tonga.
”Suntem mândri că aducem lume bună la rugby. Sper să mai vină și alți oameni importanți din România”, a spus Macovei.
”A însemnat mult, este un sportiv mare, sperăm să vină mai mulți ca dânsul la terenul de rugby”, a spus Florin Surugiu.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Hagi a promis ca va sustine nationala de rugby a României și la Cupa Mondială, acolo unde ”stejarii” vor înfrunta Franța în primul meci. Din ”grupa de foc” a românilor mai fac parte: Irlanda, Canada și Italia.
”Am avut probleme cu disciplina, trebuie să le remediem pentru că mergem la Cupa Mondială și acolo vom da piept cu echipe ca aceasta sau poate chiar mai valoroase”, a spus Surugiu.
”Eu sunt mândru de colegii mei, de faptul că am jucat până în ultimul minut. Ne-am străduit să marcăm un eseu la ultima fază și asta ne dă putere să mergem la meciul cu Franța și să arătăm un rugby de calitate”, a spus și Macovei.
Cupa Mondiala din Anglia va fi transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport, in perioada 18 septembrie - 31 octombrie.
Foto: frr.ro
Etichete: program digisport , hagi rugby nationala , hagi romania tonga , hagi rugby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Autorizarea acordată Kievului de către Washington pentru ca Ucraina să utilizeze rachete americane...