VIDEO Digi Sport transmite, după CM, cele mai importante două competiții europene ale cluburilor
03.11.2015, 16:10Cu o evoluţie apreciată la Cupa Mondială de rugby, stejarii sunt aşteptaţi să se alăture Turneului celor Şase Naţiuni. „România merită să facă parte din elita Europei." a declarat argentinianul Juan Fernandez Lobbe.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
România a scris istorie la Cupa Mondiala, iar vedetele marilor reprezentative spun că stejarii merită să fie incluşi în cea mai tare competiţie a Emisferei Nordice. Anglia, Franţa, Irlanda, Scoţia, Ţara Galilor şi Franţa sunt naţionalele care se întrec anual la Turneul celor Şase Naţiuni. România poate urma exemplul Argentinei. În 2012, pumele au fost invitate să se alature Turneului celor 3 Națiuni și să se lupte pentru supremație cu granzii Noua Zeelanda, Australia și Africa de Sud. Semifinalişti la Cupa Mondială, Juan Fernandez Lobbe şi Bryan Habana îi încurajează pe stejari.
“Aşa cum noi avem şansa de a juca la un nivel ridicat în Turneul celor Patru Naţiuni, aşa şi România şi Georgia merită să facă parte din elita Europei. ”, a spus Lobbe. Habana a declarat: “Cine ştie, poate România va deveni una dintre cele două reprezentative puternice care vor merge înainte.”
Spectacolul din rugby continuă imediat după finalul Cupei Mondiale. Începând din 12 noiembrie, cele mai importante competiții europene intercluburi vor fi transmise ‚ în direct, de Digi Sport.
Primul meci transmis va fi cel dintre Harlequins și Montpellier, din Challenge Cup joi, 12 noiembrie, de la ora 21:45, pe Digi Sport 2. Sâmbătă, de la ora 15:00, în direct pe Digi Sport 2, tot din Champions Cup, va fi transmisă partida Oyonnax – Ulster, de la ora 17:15, pe Digi Sport 3, meciul Racing 92 - Glasgow Warriors, iar de la 21:45, pe Digi Sport 2, Northampton Saints - Scarlets. Duminică, de la ora 15:00, pe Digi Sport 3, va putea fi urmărită disputa Leinster – Wasps, urmată de la ora 17:15 de cea dintre Toulon și Bath.
Bryan Habana, aripa sud-africană a lui Toulon, a promovat exclusiv pentru Digi Sport cea mai importantă competiție europeană a cluburilor, Champions Cup, acolo unde va participa alături de formaia franceză.
Etichete: rugby digi sport , challenge cup rugby , champions cup rugby , bryan habana digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...