Video Turneul celor Șase Națiuni: Irlanda - Anglia 27-22. Scoția - Italia 31-19
articol scris de Marius Davidescu01.02.2025, 20:41
Prima etapă a Turneului celor Șase Națiuni a continuat sâmbătă cu duelurile dintre Scoția – Italia, scor 31-19, și Irlanda – Anglia, scor 27-22.

SuperLiga: Oțelul - Farul, vineri, 18:00, DGS 1
La Liga: Espanyol - Barcelona, joi, 22:30, DGS 1
- Ambele dispute au putut fi urmărite și pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Irlanda și Scoția, show la Turneul celor Șase Națiuni. Victorii cu Anglia și Italia: 27-22 și 31-19
Irlanda a învins-o pe Anglia în al doilea meci al zilei de la Turneul celor Șase Națiuni, scor 27-22, după ce englezii au condus la pauză cu 10-5.
În prima confruntare a zilei, Scoția nu a avut emoții cu Italia, scor 31-19. Britanicii s-au aflat la conducerea meciului de la un capăt la celălalt.

Irlanda - Anglia 27-22, la Turneul celor Șase Națiuni
FINAL DE MECI
Min 80+2: Irlanda - Anglia 27-22. Englezii încheie meciul cu un nou eseu și cu o transformare.

Min 76: Irlanda - Anglia 27-15. Curry reușește eseul, dar Smith ratează transformarea.
Min 56: Irlanda - Anglia 13-10. Irlandezii transformă lovitura de pedeapsă prin Prendergast.
Min 41: Irlanda - Anglia 5-10. Începe repriza a doua a meciului.
PAUZĂ
Min 40+1: Irlanda - Anglia 5-10. Smith transformă o lovitură de pedeapsă.
Min 9: Irlanda - Anglia 0-7. Murley reușește un eseu, după care Smith înscrie din transformare.
Min 1: Irlanda - Anglia 0-0. Începe meciul.
Știrea inițială
În ultimul meci al zilei Irlanda întâlnește Anglia pe Aviva Stadium din Dublin, într-unul dintre cele mai vechi dueluri din rugbyul mondial. Cele două naționale s-au întâlnit pentru prima dată în 1875 și au disputat până acum 142 de meciuri. Englezii conduc statistica cu 81 de victorii, în timp ce irlandezii s-au impus de 53 de ori, iar 8 partide s-au încheiat la egalitate.
Irlanda este campioana en-titre și câștigătoarea ultimelor două ediții a Six Nations, dar anul acesta nu îl vor avea pe bancă pe tacticianul din spatele rezultatelor Irlandei, antrenorul englez Andy Farrell.
Acesta a fost desemnat să îi conducă pe “Leii Britanici” în turneul din Australia care va avea loc în vara aceasta. Astfel irlandezii vor fi conduși de pe bancă de antrenorul secund Simon Easterby. Meciul se anunță un adevărat spectacol, mai ales după ce anul trecut Anglia s-a impus dramatic pe Twickenham cu un drop gol al demiului Marcus Smith la ultima fază a meciului, care i-a lăsat pe irlandezi fără cel de-al doilea Grand Slam la rând.
Irlanda caută câștigarea trofeului pentru a treia oară consecutiv, ceea ce ar fi o premieră în istoria modernă a comeptiției. Dar jocul Irlandei a dat semne de oboseală în meciurile test din toamnă, și se pune întrebarea dacă naționala trifoiului poate fi considerată principala favorită la câștigarea trofeului și anul acesta.
De partea cealaltă Anglia lui Steve Bortwhick trece prin schimbări majore de componență și o întinerire a lotului, iar vechea gardă condusa de “centurionii” Jaime George, Dan Cole și Joe Marler au lăsat loc noii generații condusă din teren la această ediție de flanekerul lui Saracens, Maro Itoje.
Anglia este cea mai titrată națională din întreaga istorie a competiției, fie că aceasta s-a numit Home Nations, Five Nations sau Six Nations, iar acest lucru poate să dea încredere jucătorilor din Albion dar totodată pune și o presiune suplimentară pe selecționata trandafirului. În meciurile test din toamnă Anglia a reușit o singură victorie în fața Japoniei, și a pierdut toate cele 3 meciuri disputate împotriva echipelor din Emisfera Sudică, Noua Zeelandă, Africa de Sud și Australia.
Rămâne de văzut dacă Anglia va reuși să spargă fortăreața irlandeză de pe Aviva Stadium, loc unde Irlanda nu a pierdut decât două partide din ultimele 29 disputate în Six Nations.
Scoția - Italia 31-19, la Turneul celor Șase Națiuni
FINAL DE MECI
Min 67: Scoția - Italia 31-19. Jones reușește un nou eseu pentru scoțieni.
Min 61: Scoția - Italia 24-9. Jones reușește eseul pentru scoțieni.
Min 41: Începe repriza a doua a meciului.
PAUZĂ
Min 39: Scoția - Italia 19-9. Jucătorii italieni punctează din nou din lovitură de pedeapsă.
Min 23: Scoția - Italia 14-6. Italienii înscriu din lovitură de pedeapsă prin Tomasso Allan.
Min 1: Scoția - Italia 0-0. Începe meciul.
Știrea inițială
În primul meci al zilei Scoția primește pe Murrayfield din Edinburgh vizita Italiei. “Ciulinii” au o revanșă de luat în fața “Azzurrilor”, după ce anul trecut au pierdut dramatic pe Stadio Olimpico din Roma, și și-au spulberat astfel șansele de a pune mâna pe prețiosul trofeu.
În duelurile directe dintre cele două naționale Scoția conduce detașat cu 28 de victorii din 37 de întâlniri, în timp ce Italia s-a impus de 9 ori, și nicio partidă nu s-a încheiat la egalitate.
Atât Scoția cât și Italia pot fi considerate revelațiile ultimilor ani în Turneul celor Șase Națiuni, ambele naționale reușind victorii impresionante împotriva unor adversari mai puternici. Ceea ce le lipsește însă celor două reprezentative este constanța rezultatelor.
Scoția nu a reușit anul trecut să își păstreze forma bună din turneu, și după ce a învins Anglia și Țara Galilor, și a pierdut în urma unei erori de arbitraj în fața Franței, s-a încurcat inexplicabil în fața Italiei. Apoi înfrângerea din ultima etapă în fața Irlandei nici nu a mai contat. Gregor Townsend, antrenorul Scoției, este însă încrezător în elevii săi, iar un început bun de turneu va crește nivelul de încredere pentru următoarele partide.
De cealaltă parte Italia lui Gonzalo Quesada se află în poate cea mai bună perioadă din istoria sa, iar rezultatele recente vin să confirme acest lucru. Anul trecut a fost pentru “Azzurri” cea mai bună campanie în Six Nations de când au fost acceptați în turneu în anul 2000.
Au terminat competiția pe locul 5, cu victorii împotriva Țării Galilor și Scoției, și au remizat cu Franța, într-un meci dramatic pe care doar hazardul i-a împiedicat să îl câștige. Mai mult decât atât, jucătorul turneului a fost desemnat anul trecut centrul lui Benetton Treviso, Tommaso Menoncello, iar asta spune multe despre cât de mult a progresat rugbyul italian. După multă vreme putem spune că duelul dintre Scoția și Italia este deschis oricărui rezultat.
Etichete: italia rugby , anglia rugby , turneul celor 6 natiuni , scotia rugby , irlanda rugby , video irlanda - anglia , video scotia italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Cântăreţul de manele Jador a fost oprit miercuri seară de poliţişti pe o stradă din Sectorul 5 al...