România a obţinut prima victorie în faţa Georgiei după 7 ani şi a câştigat Rugby Europe Championship
19.03.2017, 23:43UPDATE: Deşi Georgia a primit iniţial trofeul Rugby Europe Championship, ulterior Rugby Europe a oferit un comunicat prin care a anunţat că România este câştigătoarea competiţiei, datorită victoriei din meciul direct.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Clasament Rugby Europe Championship, ediţia 2017
1. Romania 19 puncte (+44) – prin victoria directa împotriva Georgiei
2. Georgia 19 puncte (+92)
3. Spania 13 puncte
4. Rusia 9 puncte
5. Germania 8 puncte
6. Belgia 2 puncte
Victorie uriaşă pentru naţionala de rugby a României. "Stejarii" au pus capăt unei perioade de 7 ani în care nu au câştigat în faţa Georgiei, în ultima etapă din Rugby Europe Championship.
Pe stadionul Arcul de Triumf, România a revenit după ce a fost condusă la pauză şi s-a impus cu 8-7, cucerind astfel Cupa Antim Ivireanul, care se acordă în confruntările dintre cele două echipe.
În ciuda înfrângerii suferite la Bucureşti, Georgia a terminat pe primul loc în Rugby Europe Championship.
Precedentul succes al României în duelurile cu Georgia s-a înregistrat în 2010. "Stejarii" s-au impus atunci cu 22-10 şi au câştigat Cupa Europană a Naţiunilor.
Punctele României în prima victorie cu Georgia după 7 ani au fost reuşite de Cătălin Fercu, un eseu, şi Florin Vlaicu, o lovitură de pedeapsă. Pentru oaspeţi au punctat Merab Şarikadze, eseu, şi Kvirikaşvili, transformare.
Chiar dacă nu a reuşit să câştige ediţia din acest an a Rugby Europe Championship, pe care a încheiat-o cu un număr egal de puncte cu Georgia (19), care a luat punctul bonus defensiv, dar un esaveraj inferior, naţionala României a făcut un pas uriaş spre accederea directă la Cupa Mondială din 2019 de pe poziţia secundă a clasamentului competiţiei, în condiţiile în care georgienii sunt deja calificaţi la turneul final din Japonia.
România şi Georgia, cele mai valoroase naţiuni din al doilea eşalon valoric european, au fost adversare pentru a 21-a oară, confruntări în care georgienii s-au impus de 11 ori.
Seria celor 21 de partide a debutat în 1998 la Dublin, când, pe Lansdowne Road, cele două rivale şi-au disputat calificarea la Cupa Mondială. Din anul 2000, confruntările au continuat în fosta Cupă Europeană a Naţiunilor, ulterior existând şi o miza suplimentară, Cupa Antim Ivireanul, trofeu pus în joc in 2002, la iniţiativa Federaţiei de Rugby din Georgia.
În celelalte meciuri disputate în acest an în Rugby Europe Championship, România a înregistrat următoarele rezultate: 38-41 cu Germania, 13-3 cu Spania, 30-10 cu Rusia şi 33-17 cu Belgia.
Etichete: romania , georgia , rugby europe championship , cupa antim ivireanul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...