Video A fost stabilită finala Campionatului Mondial de rugby
articol scris de Digi Sport22.10.2023, 00:07
Africa de Sud a câștigat, cu scorul de 16-15, în fața Angliei și s-a calificat în finala Cupei Mondiale de Rugby 2023, găzduită de Franța.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În ultimul act al competiției, Africa de Sud va juca împotriva Noii Zeelande, care a trecut în semifinale de Argentina, cu scorul de 44-6.
Anglia - Africa de Sud 15-16. Sud-africanii s-au calificat în finala Cupei Mondiale
Finala Cupei Mondiale de Rugby 2023 este programată pe data de 28 octombrie (sâmbătă), de la ora 22:00 și va putea fi urmărită în direct pe canalele Digi Sport, pe aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
Englezii s-au aflat în avantaj la pauză, cu scorul de 12-6, după o repriză în care cele două formații au reușit să puncteze doar din lovituri de pedeapsă. Dacă englezii au beneficiat de 4 astfel de lovituri, sud-africanii au avut doar două penalty-uri din care au marcat.
În actul secund, englezii și-au mărit avantajul la 15-6 printr-un dropgol reușit de Farrell în minutul 53. Însă, Africa de Sud a revenit pe tabelă și s-a apropiat la două puncte în spatele Angliei, după ce Snyman a reușit un eseu în minutul 69, iar ulterior, Pollard a reușit o transformare în minutul 70.
Dar, până la finalul partidei, Africa de Sud a dat lovitura în minutul 78 prin Pollard, care a executat perfect o lovitură de pedeapsă, prin care africanii au trecut pentru prima oară în avantaj pe tabelă în acest meci. De altfel, această reușită a fost și cea care i-a asigurat Africii de Sud un loc în finala Cupei Mondiale de Rugby.
Anglia - Africa de Sud 15-16
Min. 80: Final de meci!
Min. 78: Pollard execută perfect o lovitură de pedeapsă, iar scorul acum este de 16-15 pentru Africa de Sud.
Min. 69: Snyman marchează un eseu pentru Africa de Sud, iar scorul acum este de 15-11 pentru Anglia.
Min. 53: Farrell reușește un dropgol, iar Anglia își mărește avantajul pe tabelă și conduce cu scorul de 15-6.
Min. 41: A început repriza a doua!
Min. 40: Pauză! Anglia conduce cu scorul de 12-6 în fața Africii de Sud.
Min. 35: Pollard execută perfect o lovitură de pedeapsă pentru Africa de Sud, iar Anglia conduce cu scorul de 9-6.
Min. 24: Farrell reușește să puncteze dintr-o lovitură de pedeapsă, iar Anglia conduce cu scorul de 9-3.
Min. 10: Anglia conduce cu scorul de 6-0, după ce Farrell a executat perfect o lovitură de pedeapsă.
Min. 1: A început partida!
Anglia: Freddie Steward; Jonny May, Joe Marchant, Manu Tuilagi, Elliot Daly; Owen Farrell (căpitan), Alex Mitchell; Joe Marler, Jamie George, Dan Cole; Maro Itoje, George Martin; Courtney Lawes, Tom Curry, Ben Earl
Rezerve: Theo Dan, Ellis Genge, Kyle Sinckler, Ollie Chessum, Billy Vunipola, Danny Care, George Ford, Ollie Lawrence
Africa de Sud: Damian Willemse; Kurt-Lee Arendse, Jesse Kriel, Damian de Allende, Cheslin Kolbe; Manie Libbok, Cobus Reinach; Steven Kitshoff, Mbongeni Mbonambi, Frans Malherbe; Eben Etzebeth, Franco Mostert; Siya Kolisi (căpitan), Pieter-Steph Du Toit, Duane Vermeulen
Rezerve: Deon Fourie, Ox Nche, Vincent Koch, RG Snyman, Kwagga Smith, Faf de Klerk, Handré Pollard, Willie le Roux
Noua Zeelandă își află adversara din ultimul act al competiției, după ce vineri a reușit să se califice fără probleme. ”All-Blacks” a zdrobit-o pe Argentina, scor 44-6.
Africa de Sud este campioana mondială en-titre, după ce în finala din 2019 a reușit să o învingă chiar pe Anglia, scor 32-12.
Totuși, ”Trandafirii” au un moral excelent. Europenii sunt singurii de la acest turneu final care și-au câștigat toate partidele.
Pe lângă titlul din 2019, ”Springbok” s-a mai impus la Cupa Mondială și în 1995 și 2007.
De cealaltă parte, Anglia are un singur succes major, în 2003.
”Jucăm împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe din lume. Va fi o provocare fizică imensă, pachetul nostru de înaintare trebuie să fie la cel mai înalt nivel. Trebuie să încercăm lucruri noi și să jucăm diferit față de cum am făcut-o până acum”, a spus Steve Borthwick, antrenorul Angliei, citat de BBC.
Etichete: anglia , africa de sud , rugby , cm rugby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...