Avertismentul selecționerului Apjok înaintea finalei mici din Rugby Europe Championship 2023
articol scris de Digi Sport06.03.2023, 13:11
Antrenorul echipei naţionale de rugby a României, Eugen Apjok, a declarat, într-un interviu acordat siteului Federaţiei Române de Rugby, după înfrângerea cu Georgia din semifinalele Rugby Europe Championship 2023 (scor 7-31) că e important ca formaţia sa să nu mai ofere cadouri adversarilor pe viitor.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
El s-a arătat mulţumit însă de atitudinea jucătorilor săi în comparaţie cu partida precedentă cu Portugalia.
Selecționerul României la rugby, Eugen Apjok, își avertizează jucătorii că nu trebuie să le mai ofere cadouri adversarilor
"Într-adevăr, am făcut o partidă mai bună cu Georgia decât cu Portugalia. Am văzut o altă atitudine, dar, din păcate, nu am reuşit să câştigăm. Am făcut din nou greşeli, iar adversarii au reuşit două încercări pe posesia noastră.
Sunt lucruri la care trebuie să ne gândim, la care trebuie să lucrăm pentru a le remedia pentru viitor. E important să nu mai oferim cadouri echipelor adverse. Ţin să felicit echipa Georgiei pentru victorie. Dar şi pe jucătorii noştri pentru atitudinea avută. De la acest punct cred că se poate construi ceva pozitiv", a spus Apjok, citat de Agerpres.
Antrenorul primei reprezentative a subliniat că jucătorii trebuie să îmbunătăţească anumite aspecte ale jocului înaintea partidei cu Spania din finala mică a competiţiei.
"Ne dorim să facem selecţia şi apoi să avem o săptămână foarte bună de pregătire. Trebuie să menţinem ce am făcut pozitiv cu Georgia şi să îmbunătăţim anumite lucruri în perspectiva meciului cu Spania", a mai afirmat Eugen Apjok.
- România a pierdut și cu Portugalia, 20-38
Echipa naţională a României a pierdut cu reprezentativa Georgiei, scor 7-31 (0-17), duminică, la Tbilisi, în semifinalele Rugby Europe Championship 2023. Georgia şi-a adjudecat cu această ocazie şi Cupa ''Antim Ivireanul'', pusă în joc cu ocazia meciurilor directe.
Georgia va juca în finală cu Portugalia, în timp ce România va întâlni Spania în finala mică.
Finala Rugby Europe Championship va avea loc în Spania, la Badajoz, pe 19 martie, de la ora 21:00, iar de la ora 18:15 se va disputa finala mică, în aceeaşi localitate.
Etichete: georgia romania , eugen apjok , selectioner romania rugby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...