Anglia, Italia şi Irlanda, protagonistele primei runde din Turneul celor 6 Națiuni
04.02.2013, 02:58Irlanda, Anglia şi Italia sunt cele trei câştigătoare ale partidelor inaugurale din prima etapă a ediţiei din acest an a Turneului celor Şase Naţiuni. Sâmbătă, 2 februarie, irlandezii au învins Ţara Galilor, chiar pe Millennium Stadium din Cardiff, cu 30-22, iar Anglia a câştigat în faţa Scoţiei cu 38-18. Dar marea surpriză a primei runde a venit duminică, 3 februarie, pe Stadio Olimpico din Roma, unde Italia a demonstrat progresul rugby-ului italian, învingând pentru a doua oară în doi ani naţionala Franţei, într-un meci aprig disputat (23-18).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Franţa venea după trei victorii în toamnă şi era favorita acestui ani la câştigarea Turneului celor Şase Naţiuni, dar cincisprezecele "Cocoşului galic" a decepţionat pe Olimpico. Italienii au început mai bine, conducând cu 7-0 din minutul 5, după un eseu al lui Parisse şi o transformare a lui Orquera. Pe parcurs, francezii au revenit, iar pauza i-a găsit în avantaj, 15-13.
Italia a învins Franţa, a doua oară în ultimii doi ani
După reluare, francezul Michalak a făcut 13-18, dar italienii nu s-au descurajat. La gazde au intrat Giazzon, De Marchi, Gori şi, ulterior, Burton, iar efectele s-au văzut. Un eseu al lui Castrogiovanni şi o nouă transformare a lui Orquera au întors rezultatul, 20-18, iar "drop"-ul lui Burton a stabilit rezultatul final.
Următoarea rundă se va disputa weekend-ul viitor, pe 9 și 10 februarie. Sâmbătă, Scoția va întâlni Italia, în timp ce Franța și Țara Galilor vor căuta prima victorie de la această ediție, una împotriva celeilalte. Duminică, Irlanda va evolua contra Angliei, în "derby"-ul rundei, pe Aviva Stadium, din Dublin.
Etichete: italia , anglia , franta , victorie , scotia , irlanda , tara galilor , infrangere , stadio olimpico , turneul celor sase natiuni , favorita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...