Victorie uriașă! Naționala României de polo a învins campioana olimpică la Cupa Mondială din SUA
articol scris de Digi Sport02.07.2023, 19:31
Naţionala masculină de polo pe apă a României a învins puternica echipă a Serbiei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 17-14 (7-4, 3-3, 3-4, 4-3), sâmbătă, într-un meci pentru locurile 5-8 ale Cupei Mondiale 2023, al cărei turneu final are loc la Los Angeles.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
România, victorie în fața Serbiei, campioana olimpică, la Cupa Mondială de polo
Tricolorii, surclasaţi de Italia cu 20-2 în sferturile de finală, au făcut un joc de excepţie, reuşind să învingă una dintre cele mai puternice echipe din polo. Serbia are în palmares două titluri olimpice, trei mondiale, şapte europene, a câştigat de 12 ori Liga Mondială şi de trei ori Cupa Mondială.
Tudor Fulea a fost cel mai bun marcator al echipei României, cu 5 goluri, Vlad Georgescu a înscris 4, Andrei Neamţu 3, Andrei Prioteasa 2, Levente Vancsik 2 şi Francesco Iudean 1.
Marko Radulovic a semnat 7 goluri pentru sârbi, Filip Jankovic 2, Vasilije Martinovic, Strahinja Rasovic, Sava Randjelovic, Radomir Drasovic şi Marko Dimitrijevic, câte unul.
Omul meciului a fost desemnat Vlad Georgescu.
În meciul pentru locurile 5-6, România va înfrunta formaţia Greciei, duminică (luni, 01:00, ora României).
Spania şi Italia îşi vor disputa finala, iar Ungaria şi SUA vor juca pentru medaliile de bronz.
Etichete: romania serbia polo , cupa mondiala polo , nationala romaniei polo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...