Ungaria a învins România și în al doilea amical: 19-6
21.06.2012, 21:07Campioana olimpică la polo, Ungaria, a învins, joi, la Szolnok, reprezentativa României, scor 19-6, în al doilea meci amical din pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Londra.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Scorul pe reprize a fost 6-2, 3-1, 5-2, 5-1.
Marcatorii tricolori au fost Chioveanu 2 goluri, C. Radu, Negrean, Diaconu, Georgescu, câte 1 gol, în timp ce din tabăra gazdelor s-au remarcat Kiss Gergely şi Varga Denes, câte 3 goluri, Varga Tamas, Kasas, Kiss, toţi cu câte două reuşite.
Miercuri, cele două echipe s-au duelat la Bekescsaba, victoria revenind confortabil Ungariei, cu 14-7 (3-1, 2-2, 5-2, 4-2).
După cele două partide din Ungaria, tricolorii revin la Bucureşti, unde se vor pregăti timp de două săptămâni.
Ultimul test pentru echipa României, înaintea participării la JO, va fi Dublin Cup, între 5-8 iulie, cu Ungaria, Muntenegru, Croaţia şi Marea Britanie.
Competiţia olimpică de polo se va desfăşura între 29 iulie şi 12 august.
Conform regulamentului, după disputarea meciurilor din grupe, primele patru clasate se vor califica în sferturile de finală.
La ediţia din 2008, la Beijing, titlul olimpic a fost cucerit de Ungaria.
SURSA: Mediafax
Etichete: polo , romania , meci amical , ungaria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...