Obiectivul “tricolorilor” la CE de polo. “Ne trebuie două-trei victorii pentru Mondiale”
10.03.2014, 18:21Naționala de polo a României va evolua în Grupa A la Campionatele Europene de la Budapesta. Reprezentativa pregătită de Dejan Stanojevic va avea ca adversare vicecampioana olimpică, Italia, vicecampioana mondială, Muntenegru, dar și naționalele din Grecia, Rusia și Georgia. Cosmin Radu și compania au ca obiectiv clasarea între primele opt echipe din cele 12 participante la Europene.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
"Trebuie să încercăm să ne calificăm la CM, iar pentru a realiza asta înseamnă să obţinem două, trei victorii în grupă. Prioritare sunt meciurile împotriva Rusiei şi Georgiei, pentru că aceste echipe sunt de nivelul nostru şi ne aşteptăm să le învingem. Grecia, Muntenegru şi Italia sunt în acest moment mai bune decât noi, dar, chiar și în aceste condiții, la Budapesta vom intra în apă cu gândul de a câștiga fiecare meci", a spus pentru Digi Sport selecționerul României, Dejan Stanojevic.
Numit la coordonarea echipei naționale în urmă cu o lună și jumătate, tehnicianul sârb este îngrijorat doar de lipsa constanței pe care o afișează elevii săi, însă trage speranțe că lucrurile se vor rezolva până la turneul final care va avea loc în luna iulie:
"Mi-e greu să spun acum care sunt şansele noastre la CE sau la ce să ne aşteptăm, pentru că încă nu ştiu care este nivelul la care poate juca naţionala României. Cu Rusia am pierdut un meci la zece goluri, iar apoi am învins la șase goluri diferenţă. Lipseşte constanţa în jocul nostru şi aici trebuie să lucrăm".
Etichete: echipa nationala de polo , obiectivul tricolorilor la ce de polo din iulie dejan stanojevic , tricolori polo europene mondiale , selectioner dejan stanojevic polo romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...