CSM Digi Oradea - Sabadell 13-6. Bihorenii s-au calificat în play-off-ul Ligii Campionilor
20.09.2015, 14:09Campioana României la polo, CSM Digi Oradea, a învins, duminică, formația spaniolă CN Sabadell, cu scorul de 13-6, în ultima partidă a turneului de la Busto Arsizio, în grupa G din turul secund al Ligii Campionilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Scorul pe reprize a fost 3-1, 5-2, 2-1, 3-2.
În urma rezultatului, CN Sabadell se clasează pe ultimul loc în grupa G și ratează șansa calificării mai departe, în timp ce campioana României încheie cu două victorii și o înfrângere turneul din Italia, calificându-se astfel în play-off-ul Ligii Campionilor (se va disputa pe 3 și 17 octombrie).
În primele două meciuri de la Busto Arsizio, CSM Digi Oradea a învins SM Verona, cu 10-8, iar apoi a pierdut în fața celor de la Herceg Novi, cu 6-7.
CSM Digi Oradea s-a calificat în turul 2 al Ligii Campionilor după ce s-a clasat pe locul 2 în grupa B din turul I, la turneul din Malta, în urma victoriei cu Valetta (18-11) și a două remize, cu SM Verona (11-11) și cu VK Budva (7-7).
Partidele din grupele principale ale Ligii Campionilor vor începe pe 28 octombrie.
Etichete: csm digi oradea liga campionilor , polo csm digi oradea , csm digi oradea sabadell
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...