CSM Digi Oradea - Duisburg 15-11. Prima victorie în acest sezon de Liga Campionilor
18.10.2014, 21:57CSM Digi Oradea a învins formaţia germană ASC Duisburg cu scorul de 15-11 (0-3, 7-1, 4-1, 4-6), sâmbătă, în Grupa D din cadrul turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la polo, mini-turneu găzduit de Budapesta.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Pentru orădeni a fost prima victorie în actuala ediţie a competiţiei, după trei egaluri şi două eşecuri în primul tur preliminar şi o înfrângere, vineri, în primul meci din Grupa D (DETALII AICI).
CSM a început slab meciul cu Duisburg şi după primul sfert era condusă cu 3-0, dar a avut o revenire formidabilă, scorul pentru următoarele două sferturi fiind de 11-2 pentru orădeni. În ciuda unei relaxări pe final, echipa antrenată de Dorin Costrăş a obţinut o victorie concludentă, cu 15-11.
Golurile campioanei României au fost reuşite de Marko Avramovic (1), Tiberiu Negrean (5), Milos Korolija (1), Roland Szabo (1), Vojislav Cupic (2), Gheorghe Dunca (1), Ramiro Georgescu (2) și Kalman Kadar (2).
Pentru Duisburg au înscris Pol Goma (3), Paul Schueler (3), Dennis Eidner (1), Julian Real (1), Daniel Grohs (1), Jan Obschernikat (1), Christian Theis (1).
În alt meci, OSC Budapesta a învins formaţia rusă Sintez Kazan cu 13-12 (1-2, 3-3, 4-4, 5-3).
În clasament, pe primul loc se află OSC Budapesta, cu 6 puncte, urmată de Sintez Kazan, 3 p (+6), CSM Digi Oradea, 3 p (-1), ASC Duisburg, 0 p.
Duminică sunt programate partidele OSC - ASC Duisburg (17:00) şi CSM Digi Oradea - Sintez Kazan (18:45).
Primele două clasate se califică în faza a treia a competiţiei.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: preliminarii liga campionilor , polo liga campionilor , csm digi oradea - duisburg 15-11 , turul 2 preliminar liga campionilor polo digi oradea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În afară de rusă și ucraineană, pe linia frontului din Ucraina poți să auzi acum soldați care...