Vlad Stancu, argint în finala de 400 de metri liber! Românul, la a patra medalie la Europeanul de juniori
articol scris de Digi Sport10.07.2022, 18:52
Vlad Stancu, campion european la 1.500 metri liber și vicecampion european la 800 de metri liber, a câștigat o nouă medalie la Campionatul European de juniori desfășurat la Otopeni.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Vlad Stancu, argint în finala de 400 de metri liber! Românul, la a patra medalie la Europeanul de juniori
Stancu a intrat în cursă de pe culoarul șase și, în uralele galeriei României, a reușit să încheie proba de 400 de metri liber în 3:50.61, la egalitate perfectă cu polonezul Krzysztof Chmielewski.
Italianul Lorenzo Galossi a căpătat un avan liniștitor încă din startul cursei și a reușit să încheie primul cursa. Vlad Stancu a făcut o cursă excelentă, înotătorul român a păstrat un ritm constant în primele șapte lungimi de bazin și a forțat în ultimii 50 de metri.
Stancu s-a calificat în finala probei de 400 de metri liber cu al patrulea timp, 3 minute, 54 de secunde și 96 de sutimi, în spatele turcului Batuhan Filiz, ungurului Daniel Meszaros şi polonezului Krzysztof Chmielewski.
Clasamentul final la proba de 400 metri liber
- 1. Lorenzo Galossi (Italia) – 3:48.14
- 2. Krzysztof Chimielewski (Polonia) – 3:50.61
- 2. Vlad Stancu (România) -3:50.61
- 3. Filippo Bertoni (Italia) – 3:50.63
- 4. Temiz Tolga (Turcia) – 3:52.79
- 5. Batuhan Filiz (Turcia) – 3:53.12
- 6. Daniel Meszaros (Ungaria) – 3:53.54
- 7. Jarno Baeschnitt (Germania) 3:58.04
România, opt medalii la Europeanul de juniori
Delegaţia României a câştigat până acum opt medalii la CE de înot pentru juniori de la Otopeni: patru de aur - ştafeta masculină 4x100 m liber (David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu), David Popovici la 200 m liber, 50 m liber și 100 m liber, Vlad Ştefan Stancu la 1.500 m liber şi trei de argint - ştafeta mixtă de 4x100 m liber (David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu), Bianca Costea la 50 m liber și Vlad Stancu la 400 m liber.
Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfăşoară la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiţie participă 494 de sportivi din 42 de ţări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin şi 12 la feminin.
Etichete: campionatul european de juniori , vlad stancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...