Un nou mesaj postat de mama lui Robert Glință, după ce l-a făcut praf pe ministrul Eduard Novak
articol scris de Digi Sport29.06.2022, 11:39
Robert Glință a terminat pe locul 5 finala de la 50 de metri spate și pe locul 8 în proba de 100 de metri spate, la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Irina Angelica Glință, un nou mesaj după ce l-a atacat pe Eduard Novak
Sportivul de 25 de ani a revenit în țară duminică seara, alături de David Popovici (17 ani), colegul său de la CS Dinamo, care a cucerit aurul la 100 de metri liber și 200 de metri liber.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, l-a lăudat la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă numai pe David Popovici, astfel că mama lui Robert Glință a simțit nevoie să-și exprime un punct de vedere pe contul personal de Facebook.
”Ministru obscur, total nepregătit. Ei nu sunt România! Acest ministru obscur nu merită decât ocolit”, a scris Irina Angelica Glință, pe Facebook. Ulterior, mama lui Robert Glință a revenit cu un nou mesaj, în care și-a prezentat scuzele.
"Îmi cer ietare dacă, acum sau altădată, am ofensat pe cineva! Robert a promovat dintotdeauna modestia și blândețea, m-a îndemnat mereu să las faptele să vorbească pentru el, și nu cuvintele mele – care, de multe ori, mi se încaieră în minte de ies val-vârtej pe gură sau prin degetele-mi scriicioase!
Azi, cel mai important este că el simte susținere! Ne simte dragostea și ne simte prețuirea! Și sentimentul care predomină este recunoștința – cu sau fără îngăduința cuiva, cu sau fără patalama. Și doar pe acesta trebuie să îl las să strălucească, pentru mine, pentru el și pentru toți cei care îl au pe lista gândurilor bune.
Cred în continuare că, uneori, e bine să te ridici sau să intri "în templu" și să răstorni „mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei” – citat din Matei 21:12, pentru cei mai puțin familiarizați cu parabolele biblice. Să nu tolerezi necuvința devine, în anumite cazuri, o virtute, și nu un act indecent.
De aceea, dacă, pe viitor, mă mai ridic din banca în care m-au așezat frumos rezultatele lui Robert de ani buni încoace, luați-mă doar ca pe un om care se manifestă în acord cu propria gândire, simțire și pregătire profesională. (Vorba lui Radu Paraschivescu: „Nimeni nu-i perfect!”). Ieri, azi, mâine și mereu, alături de Robert!", a scris Irina Angelica Glință, pe Facebook.
Etichete: eduard novak , robert glinta , david popovici , irina angelica glinta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...