Robert Glință, medalie de bronz la Europene! Câteva sutimi de secundă l-au despărțit pe român de prima poziție
articol scris de Digi Sport03.11.2021, 18:43
Robert Glinţă (24 de ani) a câştigat medalia de bronz în proba de 50 m spate la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Kazan (Rusia).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Înotătorul legitimat la CS Dinamo a fost cronometrat cu timpul de 22 sec 74/100, nou record naţional, fiind devansat de rusul Kliment Kolesnikov, 22 sec 47/100, şi de italianul Michele Lamberti, 22 sec 65/100. În serii, Glinţă a fost înregistrat cu al şaselea timp, 23 sec 23/100, iar în semifinală tot cu al şaselea, 23 sec 13/100.
Robert Glință, medaliat cu bronz la Campionatele Europene de înot de la Kazan
Aceasta este a treia medalie de bronz a lui Glinţă la Europenele în bazin scurt, după cele obţinut la 100 m spate în 2017 la Copenhaga şi 2019 la Glasgow.
- Anul acesta, Glinţă a câştigat aurul la Europene (bazin olimpic), în proba de 100 m spate.
Miercuri, Vlad Stancu a fost cronometrat cu al 12-lea timp la 1.500 m liber, 14 min 55 sec 74/100, fiind a doua rezervă din finală. Stancu (16 ani) a stabilit noi recorduri naţionale la 16, 17 şi 18 ani, informează Agerpres.
David Popovici (17 ani), noua speranță a înotului românesc, s-a oprit în serii la 400 de metri liber, la Campionatele Europene de nataţie. Tânărul a fost protagonistul unui moment mai puțin obișnuit: s-a oprit după 14 bazine (din 16), în momentul în care era lider detașat, crezând că s-a încheiat cursa.
Deși și-a dat seama că mai are de parcurs două bazine și a continuat seria, David Popovici nu a mai reușit să recupereze secundele pierdute și a ratat calificarea în finală.
Etichete: robert glinta , campionatele europene inot , bronz robert glinta , medalie robert glinta , inot kazan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...