Răzvan Florea l-a avertizat pe David Popovici, după ce s-a calificat în finală la 100 m liber
articol scris de Digi Sport30.07.2024, 23:03
David Popovici (19 de ani) s-a calificat în finala probei de 100 m liber de la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Sportivul român a reușit accederea în ultimul act al acestei competiții, după ce a avut al 5-lea timp din semifinalele disputate marți seară (30 iulie).
În semifinala sa, David Popovici a terminat pe locul secund, cu timpul 47:66, în spatele înotătorului chinez Zhanle Pan (19 ani), cu timpul 47:21.
Răzvan Florea, avertisment pentru David Popovici: ”Îi va fi mai greu ca la cursa de 200 m”
Răzvan Florea, înotătorul care a reușit să câștige medalia de bronz la JO 2004 de la Atena la proba de 200 m spate, a avertizat că pe David Popovici îl așteaptă o finală mult mai grea la proba de 100 m liber decât cea pe care sportivul de 19 ani a câștigat-o la 200 m liber, deoarece concurenții de la această cursă sunt mult mai apropiați valoric.
Concret, Florea a subliniat că la proba de 100 m liber David Popovici nu va mai avea atât de mult timp la dispoziție, la fel ca în cursa de 200 m liber, să recupereze pe final și să-și devanseze adversarii (abilitate pentru care românul este cunoscut deja în presa internațională).
”Vorbim de două probe diferite. Surprinzător, David este mai solid în proba de 200 de metri, cu toate că azi am vorbit de o probă de 100 de m unde a deținut recordul mondial. Să nu uităm că adversarii sunt mult mai apropiați ca valoare.
Este o probă de forță și cred că a făcut față cu brio în semifinale. Mâine (n.r. miercuri, 31 iulie), în finală, va fi o altă cursă. Să nu ne gândim că această calificare va fi un insucces, chiar dacă a avut al cincilea timp.
Cel mai bun exemplu este sportivul chinez Zhanle Pan. Calificările pentru semifinale le-a obținut foarte riscant. David Popovici excelează atât la 100, cât și la 200 pe finalurile de cursă, numai că la 100 ceilalți sportivi nu obosesc așa de mult și sunt foarte puternici din punct de vedere muscular. Îi va fi mai greu ca la cursa de 200”, a spus Florea, la iamsport.
Finala probei de 100 m este programată miercuri, 31 iulie, de la ora 23:40.
Etichete: jocurile olimpice , razvan florea , david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a fost încoronată Miss Univers 2024, devenind prima daneză...