Răsturnare de situație la CM de natație! Justin Ress a primit, până la urmă, medalia de aur. Inițial, fusese descalificat
articol scris de Digi Sport25.06.2022, 22:09
Americanul Justin Ress (24 de ani) a primit medalia de aur în proba de 50 de metri spate la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta, deși a fost descalificat inițial.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Justin Ress, campion mondial la 50 de metri spate. Robert Glință, pe locul cinci
Justin Ress a fost cronometrat cu cel mai bun timp în finală, 24 de secunde și 12 sutimi.
La finalul cursei, arbitrii au efectuat o analiză video și au decis că Justin Ress a greșit, întrucât nu a avut nicio parte a corpului deasupra apei în momentul în care a atins peretele, așa cum prevede regulamentul.
În urma deciziei arbitrilor, americanul Hunter Armstrong, al doilea clasat în finală, a fost declarat câștigător al medaliei de aur.
Galerie Foto
Ulterior, Federația Internațională de Natație a decis că Justin Ress va fi desemnat campion mondial, după ce apelul americanului a fost acceptat.
Hunter Armstrong a declarat că este o decizie corectă și i-a înmânat medalia de aur conaționalului său.
“Sunt foarte mândru de Justin. A fost o cursă extraordinară, au fost doar două sutimi de secundă între noi. Cred că merită această medalie de aur, nu aș fi vrut să câștig după o descalificare. Justin este un sportiv extraordinar, un talent veritabil. Este capabil de multe lucruri”, a spus Hunter Armstrong, citat de swimswam.com.
- Justin Ress este medaliat cu aur la Campionatele Mondiale de la Budapesta cu ștafeta SUA la 4×100 de metri liber.
Robert Glință, de pe locul 4 pe locul 5
În urma acestei decizii, Robert Glință a încheiat finala pe locul 5, cu același timp precum grecul Apostolos Christou (24 de secunde și 57 de sutimi).
Hunter Armstrong a primit medalia de argint la 50 de metri spate, iar pe locul trei s-a clasat polonezul Ksawery Masiuk, cu timpul 24 de secunde și 49 de sutimi.
Inițial medaliat cu bronz, italianul Thomas Ceccon (cronometrat la 24 de secunde și 51 de sutimi) s-a clasat pe locul al patrulea.
Clasamentul final în proba de 50 de metri spate la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta
Etichete: robert glinta , campionatele mondiale de natatie , 50 de metri spate , justin ress
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...