Exclusiv Predicția făcută de specialiști în privința lui David Popovici și sportivul legendar cu care a fost asemănat
articol scris de Digi Sport23.06.2022, 23:42
David Popovici a reușit, la doar 17 ani, să devină campion la 100 de metri și 200 de liber, la competiția care a avut loc în această săptămână la Budapesta.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Performanța lui David Popovici, nemaivăzută de aproape cinci decenii, a fost stârnit numeroase ecouri atât în România, cât și în afara granițelor.
Predicția făcută de specialiști în privința lui David Popovici și sportivul legendar cu care a fost asemănat
Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a transmis că specialiștii în natație au rămas uimiți de reușita lui David Popovici și au făcut o predicție curajoasă: tânărul va ajunge cel mai rapid înotător din istorie.
- 46.91 este recordul mondial la proba de 100 de metri liber la înot, stabilit de Cesar Cielo la Mondialele din 2009
- 47.58 a fost timpul în care David Popovici a încheiat cursa la finalul căreia a cucerit medalia de aur în proba ”regină” a natației
- 1:42.00 este recordul mondial la proba de 200 de metri liber, stabilit de Paul Biedermann la Mondialele din 2009
- 1:43:21 a fost timpul lui David Popovici în finala de la 200 de metri liber, al patrulea cel mai bun din istorie
Mai mult, Mihai Covaliu susține că David Popovici a fost asemănat cu Usain Bolt, cel care deține recordul mondial la atletism în proba de 100 de metri, încheiată în 2009 în doar 9 secunde și 58 de sutimi.
”El este un sportiv de excepție. La Budapesta, toată lumea discută despre David Popovici ca despre Usain Bolt. Toată lumea se așteaptă să ajungă cel mai rapid om pe suta de metri în apă.
Specialiștii au spus asta, nu eu. Se așteaptă să ajungă cel mai rapid înotător de pe pământ. Nu sunt mulți sportivi cu astfel de calități și care promit o astfel de performanță”, a declarat Mihai Covaliu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Imaginile cursei istorice a lui David Popovici, de la 100 de metri liber
La 100 de metri liber, unde a câștigat și a scris istorie, David Popovici a avut o concurență acerbă din partea francezului Maxime Grousset, pe care l-a învins la doar șase sutimi. Pierzătorul a dat dovadă de foarte mult fair-play la finalul cursei și a dat mâna cu David Popovici, chiar în bazin, după cum se observă în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
”Ingredientele performanței sunt simple”
Mihai Covaliu a vorbit și despre ”ingredientele performanței” lui David Popovici, care ar fi infrastructura, susținerea familiei și un staff foarte bine pregătit.
”Ingredientele performanței nu sunt secrete, sunt simple. Ai nevoie de infrastructură, de susținerea familiei, de un antrenor bine pregătit, de o echipă bine pregătită și de susținere pentru a merge la pregătire și la competiții. Nu e foarte complicat, ideea este să ordonezi aceste componente, să le duci la un anumit nivel pentru a ajunge la anumite performanțe.
Este cel mai bun exemplu că se poate și la noi. Când ai un antrenor bine pregătit, un staff performant, ai părinții aproape, se poate.
Nu avem noi foarte multe bazine, nu există un asemenea bazin în România, cum e la Budapesta, dar iată că există David Popovici, care se antrenează în România, învață în România, are antrenori români și face aceste performanțe extraordinare”, a spus Mihai Covaliu.
Etichete: mihai covaliu , david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...