Motivul pentru care David Popovici participă și la proba de 400 de metri liber a Campionatului European de la Roma
articol scris de Digi Sport16.08.2022, 23:48
David Popovici (17 ani), campion la Europenele de la Roma în probele de 100 și 200 de metri liber, se pregătește acum pentru proba de 400 de metri liber.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Întrecerea lui David Popovici de la 400 de metri liber va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe siteul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Galerie Foto
Camelia Potec a explicat de ce David Popovici concurează în proba de 400 de metri liber
Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), spune că David Popovici participă la cursa de 400 de metri liber, pentru a se pregăti cât mai bine pentru proba de 200 de metri liber, unde a câștigat deja aurul, dar vrea să aibă un timp mai bun pe viitor. Astfel, întrecerea de la 400 de metri liber este văzută mai mult ca un antrenament pentru ”Racheta” Popovici.
”Este foarte dificil să se califice în finală, pentru că este într-o serie foarte slabă. Nu are timp de înscriere şi atunci nu ştie încă cum să abordeze. Nu ştim care va fi consumul. El îşi doreşte să ajungă în finală, iar în finală ştim cu toţii că va lupta pentru a câştiga medalie.
Important e să se califice. El îşi doreşte să înoate această cursă pentru a doua parte a probei de 200 metri liber şi e la început de drum în ceea ce priveşte abordarea unei asemenea curse, care înseamnă cu totul şi cu totul altceva decât cursele de 100 şi 200 metri liber”, a declarat Camelia Potec, potrivit AS.ro.
Sportivul medaliat cu aur și la 100 de metri la această ediție a Europenelor, de la Roma, a fost la 98 de sutimi de doborârea recordului mondial la 200 de metri liber, deținut de germanul Paul Biedermann, 1:42.00.
David Popovici va debuta în proba de 400 de metri liber, miercuri, de la ora 10:27, în calificări.
Ce urmează pentru David Popovici după ce a devenit dublu campion european
După competiția din Italia, pentru David Popovici urmează o pauză de aproximativ două săptămâni, apoi participarea la o competiție de juniori, pentru că, în ciuda performanțelor istorice, încă poate concura la acest nivel de vârstă.
Între 30 august și 4 septembrie, campionul român va participa la Mondialele pentru juniori din Peru.
Ultima competiție la care David Popovici va lua startul în anul 2022 este la Melbourne, între 13 și 18 decembrie, când sunt programate Mondialele de juniori în bazin scurt, de 25 de metri.
Etichete: camelia potec , david popovici , europenele de la roma , david popovoci campiona roma , 400 de metri liber david popovici , frnpm
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...