David Popovici și-a stabilit obiectivele pentru următorii 5 ani: "Nu aş schimba nimic"
articol scris de Digi Sport17.01.2023, 14:14
David Popovici (18 ani) a obținut rezultate impresionante de-a lungul ultimilor doi ani, iar sportivul din România a doborât mai multe recorduri mondiale.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
David Popovici și-a stabilit obiectivele pentru următorii 5 ani: "Nu aş schimba nimic"
La început de 2023, David Popovici a acordat un interviu, iar înotătorul român a fost întrebat ce obiectiv are pentru următorii 5 ani. Popovici a răspuns imediat și a dezvăluit că va continua să își urmărească pasiunea, indiferent de obstacolele care îi vor ieși în cale.
"Sunt foarte recunoscător că am devenit ce mi-am dorit şi simt potenţialul de a deveni şi mai mare. (n.r. ce vrea să facă până la 23 de ani) Vreau să fiu un om care înoată şi mai repede. Vreau să rămân umil, aşa cum sunt şi acum. Vreau să rămân cu picioarele pe pământ. Vreau să mă maturizez. Când sunt în bazin, e o altă variantă a mea. Apăs un buton şi devin o altă personalitate.
Sunt doar un băiat care înoată repede. Am mai spus-o, mulţi m-au numit 'extraterestru', sau 'din afară acestei lumi', dar dar sunt doar un tip simplu care are o obsesie, pe care o urmăresc fără milă. Cred că fiecare ar trebui să aibă o obsesie pe care să o transforme într-un obiectiv.
Nu cred că am pierdut foarte multe lucruri, pentru că am ales acest tip de viaţă. Aşa am vrut să fie. Dacă aş putea da timpul înapoi, nu aş schimba nimic. M-a întrebat un prieten din Brazilia cum mă simt la câte am realizat? M-am gândit că am reuşit să fac ce mi-am dorit de atâţia ani şi că fiecare are un obiectiv”, a spus Popovici, într-un podcast difuzat pe Youtube de World Aquatics.
David Popovici, în Top 10 cei mai buni sportivi din 2022
David Popovici este pe locul 10 în clasamentul întocmit de publicația franceză, care este condus de Lionel Messi, proaspăt câștigător al titlului mondial la fotbal. Topul integral, în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
În 2022, David Popovici a devenit campion mondial și european atât în proba de 100 metri liber, cât și în cea de 200 de metri liber.
La Europenele de la Roma, David Popovici a rescris istoria și a stabilit un nou record mondial în proba de 100 de metri liber, încheiată în 46.86.
Etichete: natatie , declaratii popovici , david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...